10% dintre medici intentioneaza sa demisioneze din contractele de garzi suplimentare
10% dintre medici intentioneaza sa demisioneze din contractele de garzi suplimentare
Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/10-dintre-medici-intentioneaza-sa-demisioneze-din-contractele-de-garzi-suplimentare/
In cadrul protestelor organizate de Federatia „Solidaritatea Sanitara”, cca. 10% dintre medicii care efectueaza garzi suplimentare normei de baza au aderat deja la actiunea Demisia din contractele de garzi suplimentare (CIM-urile cu timp partial, aferente garzilor suplimentare normei de baza), anunta organizatia sindicala, intr-un comunicat de presa.
“In aceasta faza a protestului pentru toti medicii care semneaza pentru participarea la aceasta actiune de pe platforma dedicata protestului in numele lor este transmisa catre unitatile sanitare Instiintarea privind intentia de a demisiona din contractele aferente garzilor suplimentare. In acelasi timp, Instiintarea privind intentia de a demisiona este transmisa, in mod individual, Ministerului Sanatatii, Ministerului Muncii si Guvernului. Forma de transmitere constituie in sine o modalitate de protest, institutiile statului luand cunostinta de nemultumirile legitime ale fiecaruia dintre acesti profesionisti din Sanatate.”, transmite Federatia „Solidaritatea Sanitara”.
Aceasta forma de protest este indreptata impotriva modalitatii in care este recompensata contributia la asigurarea continuitatii serviciilor medicale in acest moment si in proiectul noii legi a salarizarii, ea vizand totodata sustinerea
Decalogului revendicarilor Federatiei „Solidaritatea Sanitara”.
Potrivit sursei citate, actiunea este una de avertizare precoce, menita sa determine Guvernul sa identifice solutiile necesare pentru onorarea revendicarilor Federatiei „Solidaritatea Sanitara”.
“Guvernantii trebuie sa aiba in vedere riscurile acestei forme de exprimare a nemultumirii medicilor fata de recompensa acordata pentru contributia la asigurarea continuitatii serviciilor medicale. Desfasurarea acestei forme de protest trebuie inteleasa si in contextul in care Ministerul Muncii incearca sa blocheze dreptul la o greva legala prin refuzul de a concilia conflictul colectiv de munca, iar Guvernul practica dialogul social preferential.”, mai precizeaza Federatia.
Avand in vedere actiunea specifica desfasurata, protestul constituie o avertizare si raportat la o alta forma de-a actiona a profesionistilor din sanatate, respectiv plecarea din sistemul public de Sanatate.
Decalogul revendicarilor Federatiei „Solidaritatea Sanitara”, ce contine atat solicitari de natura salariala cat si o serie de reforme menite sa creasca calitatea vietii profesionale a angajatilor din sanatate si calitatea serviciilor medicale, are ca scop implicit demersurile necesare pentru mentinerea profesionistilor in sistem.
“Pentru a indica in mod transparent situatia cu care se confrunta angajatii din Sanatate, Federatia „Solidaritatea Sanitara” a publicat deja o prezentare detaliata a problemelor cu care se confrunta profesionistii din sistemul public de sanatate, ea putand fi gasita aici . Documentele contin o indicare transparenta a dovezilor si argumentele noastre pentru drepturile solicitate, demonstrand necesitatea onorarii asteptarilor legitime ale angajatilor din Sanatate, asa cum au fost formulate in revendicarile Federatiei „Solidaritatea Sanitara”.”, a mai adaugat organizatia sindicala in comunicatul de presa.
In privinta utilitatii sociale a masurilor solicitate, Federatia „Solidaritatea Sanitara” precizeaza ca a demonstrat Guvernului si cetatenilor preocuparea pentru interesul pacientilor, indicand dovezile care arata ca reasezarile salariale au un semnificativ impact pozitiv asupra calitatii serviciilor medicale. Orice sume cheltuite cu profesionistii din Sanatate trebuie considerate bani investiti in calitatea serviciilor medicale.
Totodata, reprezentantii sindicatelor “Solidaritatea Sanitara” au mai anuntat ca au inceput sesiunea de pregatire pentru declansarea grevei generale in sectorul public de sanatate.
Sursa foto: Federatiei „Solidaritatea Sanitara”/FB
Etichete: federatia solidaritatea sanitara, contractele de garzi suplimentare, medici demisie
Autor: Adriana Pavel
2 Comentarii
In conditiile in care la implinirea virstei de pensionare a medicilor Casa Nationala de Pensii la calcularea punctajului,conform Anexei 50,nu i-a in calcul veniturile obtinute din garzi ce depasesc salariul brut de incadrare,cu toate ca s-au platit integral pentru tot venitul obtinut sumele catre CP,este un alt motiv intemeiat pe termen lung sa nu mai ia in calcul efectuarea de garzi.Mai mult,pentru orele de garda cu plata dubla(de week end si sarbatori legale)CP considera ca aceasta plata se constituie in sporuri nepermanente si le exclude din calculu punctajului etc.
Cifra reală e de 20,%, s-a luat în considerare Nr total de gărzi care au făcut macar o gardă anul trecut, nu nr.real. oricum gărzile sunt plătite la 40%din salariul actual, ceea ce e total absurd