Educatie pacienti: Alimentele nerecomandate de specialisti pentru a reduce riscurile in timpul sarcinii

« Inapoi la lista bolilor

In aceasta sectiune gasiti informatii adresate exclusiv medicilor de familie, pentru a facilita comunicarea cu pacientii, in contextul celor mai frecvente boli care sunt reclamate in cabinetul medicului de familie. Informatia oferita de www.formaremedicala.ro este menita sa imbunatateasca, nu sa inlocuiasca relatia dintre un pacient si medicul sau.

13/08/2013

Alimentele nerecomandate de specialisti pentru a reduce riscurile in timpul sarcinii

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/educatie-pacienti/alimentele-nerecomandate-de-specialisti-pentru-a-reduce-riscurile-in-timpul-sarcinii/

Pentru a evita risculĀ  complicatiilor in timpul sarcinii cauzate de consumul anumitor alimente, medicii trebuie sa informeze pacientele aflate la inceputul sarcinii asupra riscurilor pe care le presupun anumite alimente si produse.

In acelasi timp, este necesar sa se realizeze un istoric al alergiilor pentru a stabili alimentele la care pacienta este alergica. In acest fel, se poate preveni declansarea alergiilor.

British Nutrition Fundation recomanda o serie de alimente pe care o femeie insarcinata nu ar trebui sa le manance in timpul sarcinii pentru prevenirea afectiunilor, dar si pentru un regim alimentar corespunzator perioadei de sarcina.

O atentie sporita in consumul tipurilor de carne, de peste, de branza si a felului in care le preparam

Medicii recomanda o atentie sporita asupra regimului alimentar in timpul sarcinii pentru evitarea riscurilor la care poate fi expus copilul si consultarea unui medic specialist pentru stabilirea unui regim alimentar adecvat.

Ce tipuri de carne si peste trebuie sa evite o femeie in timpul sarcinii

Toate tipurile de pateuri trebuie evitate, din cauza bacteriei Listeria care poate dauna copilului. Chiar daca sunt rare cazurile in care poate aparea infectarea cu aceasta bacterie, trebuie sa se semnaleze acest risc.

Nu se recomanda alimentele care nu sunt gatite sau alimentatia raw. Nu se recomanda consumul de sunca, prosciutto, salamuri. Se recomanda sa se gateasca foarte bine carnea si sa se evite carnea in sange. Nutritionistii recomanda chiar evitarea contactului dintre carnea preparata raw si legumele consumate crude.

Se recomanda evitarea consumului de ficat din cauza consumului ridicat de vitamina A care poate dauna copilului.

Dintre tipurile de peste, nu se recomanda consumul de carne de rechin, merlin, peste-spada din cauza mercurului pe care il pot contine si care poate afecta dezvoltarea sistemului nervos al copilului.

Lactate care nu sunt recomandate in timpul sarcinii

Laptele nepasteurizat , precum si unele produse care contin lapte pot contine bacterii care pot afecta copilul.

Specialistii nutritionisti nu recomanda in timpul sarcinii branza nepasteurizata precum branza de capra.

Consumul de oua

Nu se recomanda consumul de oua crude sau partial preparate in produse precum maioneza de casa sau ca dressing pentru salate.

Evitarea alimentelor care pot declansa alergiile

Medicii atentioneaza pacientele in timpul sarcinii asupra riscului la care isi expun sarcina in cazul in care nu iau in considerare alimentele la care sunt alergice. Medicul trebuie sa discute cu pacientii istoricul de alergii (in cazul in care ele exista) pentru a stabili lista de alimente pe care pacienta nu le poate consuma.

Consumul de alcool si cafeina

Este contraindicat consumul de alcool in timpul sarcinii. Specialistii au ajuns la concluzia ca alcoolul in timpul sarcinii poate cauza o greutate scazuta a copilului la nastere precum si anumite anomalii care se pot dezvolta cu varsta.

Cafeina poate fi gasita in cafea, ceai, ciocolata, anumite bauturi energizante. O cantitate mare de cafeina poate creste riscul pierderii sarcinii sau a unei greutati scazute a copilului la nastere.

Pentru orice simptome care apar in timpul sarcinii in urma consumarii unui anumit produs, pacienta trebuie sa se adreseze medicului care ii monitorizeaza sarcina. In acelasi timp, pacientele insarcinate trebuie sa stabileasca impreuna cu medicul personal regimul personal indicat in timpul sarcinii.

Autor: Anamaria Blanaru

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri medicale: