Declaratie de presa – FNPMF & SNMF
Declaratie de presa – FNPMF & SNMF
Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/declaratie-de-presa-fnpmf-snmf/
Federatia Nationala a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) si Societatea Nationala de Medicina Familiei (SNMF) sunt surprinse de o parte a continutului Comunicatului transmis de Mediafax cu privire la deciziile Coalitiei Profesionistilor din Sistemul de Sanatate, legate de programul de proteste ale medicilor.
Medicii de familie au sustinut constant de-a lungul timpului necesitatea unui sistem sanitar sanatos si echilibrat. Dintre solicitarile majore dorim si am sustinut intotdeauna revigorarea unui sistem medical sarac, imbunatatirea serviciilor acordate pacientilor, alocarea celor minimum 6% din PIB pentru sanatate, ca in orice tara a Uniunii Europene (ceea ce noi am sustinut si intr-o initiativa legislativa inca din 2009).
Sustinem deasemenea o legislatie care sa garanteze independenta profesionala a medicului, performanta profesionala precum si toate actiunile ce vizeaza demnitatea medicului si contracareaza denigrarea in corpore a corpului profesional medical in societatea romaneasca. Ne dorim o activitate centrata pe nevoile medicale ale pacientilor, cu mai putina birocratie, cu cresterea rolului preventiei in sistemul de sanatate.
Intotdeauna am precizat ca ne intereseaza exclusiv politica sanatatii si problemele sistemului medical, nedorind sa fim implicati in alte tipuri de actiuni. Am fost, suntem si vom fi membri firesti ai Colegiului Medicilor din Romania, intelegem si dorim o asezare fireasca a medicilor in sistemul valoric al societatii noastre. Sustinem in general actiunile CMR, ca organism al tuturor medicilor din Romania, dar nu putem accepta decizii ale Coalitiei, decizii care fac referire la medicii de familie, fara a fi consultati. In acelasi timp, mentionam ca suntem angajatori, NU salariati si nu putem avea actiuni pur sindicale, urmand a decide impreuna caile prin care vom actiona pentru realizarea aceste solicitari ale tuturor medicilor.
In sedinta Consiliului National al CMR nu a fost nicidecum vorba si nu s-a discutat de „anularea contractelor medicilor de familie cu casele de asigurari”. Aceste masuri extreme, de nesemnare sau de denuntare/reziliere a contractelor noastre au fost folosite de medicii de familie in situatii limita, cand toate caile de comunicare si toate argumentele nu au mai folosit la nimic. In acest moment NU este vorba de asa ceva si speram sa ne rezolvam problemele specifice pe calea fireasca a dialogului, a negocierilor, a argumentelor. Asemenea decizii extreme sunt intotdeauna atent gandite de organizatiile noastre, dupa consultari serioase cu toate asociatiile si patronatele afiliate. Insistam asupra faptului ca actiunile care ne privesc trebuie sa fie hotarate impreuna cu noi.
In concluzie, dorim sa precizam este vorba probabil de o neintelegere, caci medicii de familie, profesionisti si manageri ai cabinetelor lor, nu s-au exprimat in favoarea rezilierii contractelor cu casele de asigurari, masura extrema la care speram sa nu mai fim nevoiti vreodata sa ajungem.
Societatea Nationala de Medicina Familiei (SNMF) este o organizatie profesionala, stiintifica, nonguvernamentala, apolitica, de drept privat, cu personalitate juridica, constituita din organizatii judetene, cu personalitate juridica, ale medicilor de familie din judetele Romaniei si a municipiului Bucuresti.
Federatia Nationala a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) este o federatie patronala care reuneste organizatii patronale ale medicilor de familie. Federatia are caracter non profit, apolitic si neguvernamental. Scopul FNPMF este reprezentarea, sustinerea ai aprobarea intereselor membrilor sai in relatiile cu autoritatile publice, cu sindicatele si cu alte persoane juridice si fizice.
Presedinte FNPMF Presedinte SNMF
Dr. Doina Mihaila Dr. Rodica Tanasescu
0 Comentarii