Pacientii risca boli cardiovasculare de la 30 de ani
Pacientii risca boli cardiovasculare de la 30 de ani
Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/pacientii-risca-boli-cardiovasculare-de-la-30-de-ani/
Bolile cardiovasculare sunt diagnosticate si la pacienti cu varsta intre 30-35 de ani, fapt extrem de rar in urma cu 15 ani, conform precizarilor lui Gabriel Cristian, seful Centrului de boli cardiovasculare al armatei “Academician prof.dr. Vasile Candea”. Bolile cardiovasculare reprezinta peste 60% din cauzele de deces din Romania.
Infarct miocardic la pacientii pana in 40 de ani
O realitate ingrijoratoare semnalata de specialistii in boli cardiovasculare este faptul ca infarctul este asociat si cu pacienti tineri, de pana la 40 de ani.
Cauza principala ar fi stilul de viata, care include o alimentatie nesanatoasa si conditii de viata neadecvate.
“Cert este ca varsta de debut a bolilor cardiovasculare a scazut in medie cu 15 ani fata de ceea ce era inregistrat acum 30 de ani. Intalnim frecvent in cadrul programului nostru de tratament al infarctului miocardic acut cazuri de infarct la varste de 30-35 de ani, 38 pana in 40 de ani, ceea ce acum 15-20 de ani era extrem de rar”, a precizat Gabriel Cristian.
Colaborare cu Universitatea Harvard
Seful Centrului de Boli Cardiovasculare al armatei a mai precizat ca specialisti din cadrul centrului vor participa alaturi de un colectiv de la Universitatea Harvard la un studiu international de initiere a unei proceduri chirurgicale pentru pacientii la care transplantul cardiac nu se poate face in conditii optime din cauza lipsei donatorilor.
In acelasi timp, Gabriel Cristian a mentionat ca Centrul de Boli Cardiovasculare pe care il conduce a semnat un protocol de colaborare cu UMF “Carol Davila”, pentru infiintarea unui centru de excelenta in cercetarea stiintifica fundamentala.
Autor: Agerpress
0 Comentarii