Ridurile pot prezice riscul de producere a fracturilor osoase

08/06/2011

Ridurile pot prezice riscul de producere a fracturilor osoase

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/ridurile-pot-prezice-riscul-de-producere-a-fracturilor-osoase/

Numarul si adancimea ridurilor de pe fata si gat pot prezice riscul de producere, la femei, a fracturilor osoase, potrivit unui studiu american publicat, luni, in Statele Unite ale Americii. Explicatia consta in faptul ca nivelul de proteine din piele este asociat cu cel existent la nivelul oaselor, potrivit autorilor acestui studiu, care au ajuns la concluzia ca, daca fata si gatul unei femei sunt marcate de riduri adanci, atunci aceasta se confrunta cu un risc mai mare de producere a fracturilor, din cauza scaderii densitatii osoase.

Cercetatorii de la Universitatea Yale au examinat 114 femei aflate la menopauza de cel putin trei ani, in cadrul unui studiu clinic aflat in desfasurare in Statele Unite ale Americii. Medicii americani au studiat pielea pacientelor in 11 puncte de pe fata si gat, atat vizual, cat si folosind un aparat ce permite masurarea elasticitatii pielii de pe frunte si obraji.
Masa si densitatea osoasa au fost masurate prin ecografie si cu raze X.

“Cu cat ridurile sunt mai numeroase, cu atat scade densitatea osoasa, independent de varsta si de alti factori care influenteaza masa osoasa”, a declarat Lubna Pal, profesor de ginecologie si fertilitate la Facultatea de medicina din cadrul Universitatii Yale, coordonatoarea studiului.

Concluziile acestui studiu au fost prezentate cu ocazia colocviului organizat la Boston de Societatea americana de endocrinologie.

Sursa: www.mediafax.ro

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri medicale: