“Aderenta la tratament a pacientilor bolnavi de tuberculoza”

03/11/2014

“Aderenta la tratament a pacientilor bolnavi de tuberculoza”

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/aderenta-la-tratament-a-pacientilor-bolnavi-de-tuberculoza/

osteoIn perioada 27 – 29 octombrie 2014, Fundatia Romanian Angel Appeal a organizat cursul intitulat Managementul serviciilor de asistenta multidisciplinara a persoanelor afectate de TB -“Aderenta la tratament a pacientilor bolnavi de tuberculoza (TB)”.

Cursul s-a desfasurat in cadrul proiectului “Program dedicat reintegrarii profesionale si sociale a persoanelor afectate de Tuberculoza”, finantat din fonduri europene, si a avut ca obiectiv general abilitarea echipelor de specialisti, in managementul serviciilor de asistenta multidisciplinara a persoanelor afectate de TB, pentru a desfasura interventii centrate pe cresterea aderentei la tratament in randul pacientilor cu tuberculoza.

Pe parcursul a trei zile, experti medicali, psihologi, asistenti sociali care lucreaza la spitalele de pneumoftiziologie din Bucuresti, Baia Mare, Bisericani si Leordeni si ofera pacientilor cu TB consiliere psihologica, dar si membri ai echipei de implementare a proiectului, au fost instruiti in vederea:

–    Constientizarii mecanismelor care genereaza abandonarea tratamentului in randul persoanelor bolnave de tuberculoza precum si a posibilitatilor de reducere a abandonului si dezvoltarea unei atitudini pozitive a profesionistilor fata de reusita schimbarii acestei situatii.

–    Formarii de deprinderi de evaluare a comportamentelor, circumstantelor si vulnerabilitatilor de risc, a barierelor la aderenta precum si a disponibilitatii de cooperare a pacientilor.

–    Insusirii de informatii despre conceptualizarea pe model cognitiv-comportamental a non-aderentei la tratament, precum si despre componentele unei interventii structurate al carei obiectiv este cresterea aderentei.

Cursul, care a adus la un loc profesionsti din sfera medicala, sociala si psihologica, a fost primul de acest fel din Romania.

De altfel, odata cu proiectul “Program dedicat reintegrarii profesionale si sociale a persoanelor afectate de Tuberculoza” este pentru prima data in tara noastra cand tuberculoza beneficiaza de o abordare multidisciplinara, centrata pe nevoile pacientului.

Pe toata durata internarii in spital, dar si a administrarii in ambulator a tratamentului, pana la vindecare, pacientii cu tuberculoza au nevoie de sprijin psihologic, dar si de asistenta sociala pentru a fi ajutati sa suporte mai bine efectele adverse puternice ale medicatiei.

In Romania, rata de abandonare a tratamentului, in lipsa suportului psihologic, variaza intre 6% (pentru cazurile noi de TB) si peste 25% (pentru pacientii cu tuberculoza rezistenta).

In luna iulie a acestui an, in 4 centre de pneumoftiziologie din tara (Institutul “Marius Nasta”, Bucuresti, Spitalul de Pneumoftiziologie Leordeni, Arges, Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani, Neamt si Spitalul de Pneumoftiziologie “Nicolae Rusdea”, Maramures) au fost infiintate servicii gratuite de asistenta psiho-sociala pentru pacientii cu tuberculoza.

Serviciile au fost dezvoltate in cadrul proiectului “Program dedicat reintegrarii profesionale si sociale a persoanelor afectate de Tuberculoza”, implementat de Fundatia Romanian Angel Appeal si Millenium Image and Communication Group.

Proiectul a demarat la 29 aprilie 2014, are o perioada de implementare de 15 luni si este cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007- 2013 – “Investeste in oameni!”

Autor: Adriana Pavel

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri medicale: