Comunicarea medic-pacient, vitala in managementul bolilor respiratorii
Comunicarea medic-pacient, vitala in managementul bolilor respiratorii
Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/comunicarea-medic-pacient-vitala-managementul-bolilor-respiratorii/
Educatia continua a pacientilor, imbunatatirea comunicarii medic – pacient si modificarea legislatiei anti-fumat se numara printre masurile urgente care trebuie implementate pentru a reduce incidenta si prevalenta bolilor respiratorii in Romania, precum si pentru atingerea unui control mai bun al acestor afectiuni.
Acestea sunt principalele concluzii ale specialistilor implicati in managementul bolilor pulmonare, prezenti la cea de-a doua editie a Forumului National de Management Respirator – RespiraFORUM 2.
“Stim cu totii ca fumatul este principalul factor de risc pentru bolile respiratorii. Desi atat eu, cat si colegii mei am spus si repetat de nenumarate ori ca avem nevoie de o strategie de control a fumatului coerenta pentru a reduce incidenta si prevalenta bolilor pulmonare, nu s-a intamplat nimic in acest sens. De asemenea, nu trebuie sa uitam cat de importanta este consolidarea relatiei medic – pacient pentru obtinerea tintelor terapeutice. O relatie bazata pe incredere si o buna comunicare ajuta la imbunatatirea aderentei pacientului la tratament, reduce numarul exacerbarilor si imbunatateste evolutia afectiunii”, a declarat prof. univ. dr. Florin Mihaltan, presedintele Societatii Romane de Pneumologie.
Potrivit specialistilor, cea mai mica rata de aderenta la tratamentul inhalator este inregistrata in randul pacientiilor cu bronhopneumopatie obstructiva cronica (BPOC), si anume de 51%.
“Stim ca majoritatea pacientilor cu BPOC urmeaza tratamentul prescris de medic doar sase luni pe an. 25% dintre acestia urmeaza un tratament constant, iar 40% sar peste controlul periodic. Si mai ingrijorator este ca aproximativ 86% din pacienti nu isi administreaza corect tratamentul inhalator. Aceste date ne arata ca trebuie sa ne directionam si mai mult eforturile spre a ne educa si implica pacientii in planul de tratament si in deciziile terapeutice”, a declarat prof. univ. dr. Monica Pop de la Catedra de Pneumologie a Universitatii de Medicina si Farmacie (UMF) “Iuliu Hatieganu” din Cluj Napoca.
Modul in care contactul permanent intre medic si pacient influenteaza evolutia persoanelor cu BPOC a fost investigat atat de medicii pneumologi din Romania, cat si de medicii pneumologi din Bulgaria in cadrul unui studiu de viata reala (studiul RELIEF). Rezultatele preliminarii ale studiului RELIEF, prezentate in cadrul RespiraFORUM 2, au demonstrat ca pacientii care au o relatie stransa cu medicul pneumolog sunt mai receptivi si mai aderenti la tratament.
“Studiul RELIEF a aratat ca un contact permanent intre medic si pacient, combinat cu o activitate fizica moderata, pe care noi am masurat-o cu un pedometru, ofera un control eficient al afectiunii si imbunatateste categoric calitatea vietii pacientilor. Controlul ineficient se asociaza cu cresterea numarului de exacerbari, de spitalizari si a numarului de zile absente de la locul de munca sau de la scoala. Iata, deci, de ce este atat de important sa eficientizam comunicarea medic-pacient”, a explicat prof. univ. dr. Florin Mihaltan.
Comunicarea cu pacientul are de asemenea un rol esential in prevenirea si controlul cancerului bronhopulmonar, apreciaza prof. univ. dr. Gabriela Jimborean, seful Clinicii de Pneumologie din Targu- Mures : “Este vital sa promovam o viata fara fumat, deoarece fumatul este responsabil de aproximativ 80% din cazurile de cancer bronhopulmonar, care in ultimii ani au crescut extrem de mult. Neoplasmul bronhopulmonar depaseste tuberculoza ca numar de cazuri, ajungand, in Clinica din Targu-Mures, la peste 1.000 de cazuri noi pe an. Este importanta depistarea si indrumarea persoanelor cu risc de cancer (fumat, expunere profesionala, bronsita cronica si functie pulmonara redusa, istoric de alte neoplazii), in serviciile de pneumologie, pentru investigatii complexe”.
Un alt aspect important in managementul eficient al bolilor respiratorii il reprezinta accesul pacientilor la reabilitarea pulmonara.
“Toti pacientii cu boli respiratorii cronice trebuie indrumati spre centrele specializate de reabilitare pulmonara, care este parte componenta a managementului acestor afectiuni si ale carei efecte sunt vizibile de la prima sedinta. La pacientii care sunt inclusi in programul de reabilitare pulmonara se obtine reducerea simptomatologiei diurne si nocturne pana la disparitie la unele cazuri, cu imbunatatirea secundara a functiei pulmonare si prin antrenarea musculaturii respiratorii, reducerea numarului de exacerbari, a gravitatii acestora si a distantei in timp dintre ele, cu reducerea consumului medicatiei de urgenta, a adresabilitatii la medic si implicit a costurilor pentru pacient, familia acestuia si societate. De asemenea, reabilitarea pulmonara reduce numarul zilelor de spitalizare, anxietatea si episoadele depresive asociate cu BPOC si imbunatateste calitatea vietii acestor pacienti si indirect supravietuirea”, a declarat conf. univ. dr. Paraschiva Postolache, seful Sectiei Clinice Recuperare Medicala Respiratorie la Spitalul Clinic de Recuperare din Iasi.
De asemenea, in opinia prof. asoc. dr. Ruxandra Ulmeanu, viitorul presedinte al Societatii Romane de Pneumologie, un management eficient al bolilor pulmonare trebuie sa se axeze pe o abordare pas cu pas a pacientilor diagnosticati cu aceste afectiuni.
0 Comentarii