Medicina rurala in Romania – unde suntem comparativ cu restul tarilor UE?
Medicina rurala in Romania – unde suntem comparativ cu restul tarilor UE?
Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/medicina-rurala-in-romania-unde-suntem-comparativ-cu-restul-tarilor-ue/
Medicina rurala a fost un subiect dezbatut in acest an de catre medicii de familie, indeosebi in cadrul Forumului Euripa (organizatia medicilor de familie din Europa cu practica in mediul rural). Potrivit dr. Raluca Zoitanu, la manifestare au luat parte medici din Spania, Anglia, Norvegia, dar si din alte tari membre UE.
“In cadrul atelierelor au fost dezbatute teme precum calitatea actului medical in mediul rural, siguranta pacientului, chestiuni legate de educatia medicala continua – ce se face la nivelul Europei pentru revalidarea medicilor in ceea ce priveste pastrarea dreptului de libera practica”, a explicat dr. Zoitanu.
Medicii de familie romani, bine pregatiti
In aceste grupuri de lucru s-a vazut care e experienta europeana si s-au dat o serie de decizii pentru publicarea unor documente ale EURIPA, acestea urmand a fi aplicate unitar la nivelul Europei, astfel incat medicii sa faca aceleasi lucruri, iar pacientii sa beneficieze de aceeasi calitate a ingrijirilor. “Ne situam bine in ceea ce priveste medicina rurala in Romania. Toti au spus ca medicii romani sunt bine pregatiti si din discutiile pe care le-au avut au spus ca experienta din Romania este similara cu cea din alte tari. Nu este la noi cel mai rau, asa cum am putea crede. Chiar o colega din Croatia ne-a spus ca situatia lor este una asemanatoare cu a noastra, dar ca suntem pe drumul cel bun cu ceea ce facem pentru medicina primara din Romania”, a adaugat dr. Zoitanu.
Trebuie largita aria de competente a medicului
Despre medicina rurala s-a discutat si la conferinta regionala de Medicina Familiei, la care a participat inclusiv prof. Richard Roberts, presedintele World Wonca, Asociatia Internationala a Medicilor de Familie. Medicul de familie a practicat, de asemenea, medicina de familie in rural. Potrivit dr. Victor Olsavszky, reprezentantul Organizatiei Mondiale a Sanatatii in Romania, pentru ca un medic sa lucreze in mediul rural, trebuie largita aria de competente. “O modalitate o constituie incurajarea celor care vin din aceste zone deficitare sa faca o Facultate de Medicina, sa primeasca burse, in ideea ca exista mari sanse ca ei sa se intoarca acolo de unde provin. O alta modalitate este de a duce know how-ul in zonele unde asistenta medicala este limitata. Apoi, aducem in discutie stimulentele financiare care se practica si acum in sistem. Cel putin la nivelul medicului de familie, Casa Nationala de Asigurari de Sanatate are un intreg sistem de stimulente financiare pentru zonele izolate, sistem care a functionat si functioneaza si la ora actuala foarte bine. In plus, o alta modalitate de retentie o reprezinta stimularea carierei unui medic”, a conchis medicul.
Autor: Claudia Spridon
Sursa: www.paginamedicala.ro
0 Comentarii