Este in interesul publicului ca pacientul sa devina client?

Ploaia marunta se asternea peste oras stergand contururile si diluand culorile. Traversez atent la balti si la masini. Cotesc scurt pe langa blocul gri cu balcoane rotunde si iat-o in fata mea: farmacia luminoasa, calda si primitoare cu vitrine mari si marfa la vedere. Rafturile gem de produse, care mai de care mai colorate si mai imbietoare. Bodyguardul ma priveste melancolic; am noroc ca nu e coada. O domnisoara spilcuita ca o vrabiuta ma intampina cu un suras:

–         Buna ziua!

–         Am de luat reteta compensata a mamei.

–         Da, sigur, imediat.

In timp ce imi scaneaza reteta ma intreaba:

–         Cati ani are mama dumneavoastra?

–         84, dar de ce intrebati?

–         Pai la varsta asta nu vreti s-o ajutati cu niste vitamine?

–         Da, sigur, dar doctorul ei nu mi-a zis nimic.

–         Ei si dumneavoastra, nu stiti cum sunt doctorii…

–         Nu stiu…

–         De-abia au timp sa se ocupe de lucrurile grave asa ca mai uita de amanuntele care fac diferenta…Dar o crema de maini nu-i luati. Stiti la varsta asta pielea se usuca si crapa.

–         Cred ca are una…

–         Va recomand eu una cu galbenele, ienupar, lanolina si arome.

–         Bine, daca ziceti…dar reteta mamei?

–         Aaa… nu avem medicamentul din prima pozitie, iar la a doua pozitie n-am decat 10 tablete. O sa anuntam la sediul central si speram sa ne aduca.

–         Cand?

–         Miercurea avem zi de aprovizionare.

–         Bine dar azi e joi, ce face mama pana miercurea viitoare?

–         Dar si dumneavoastra de ce ati asteptat pana in ultima zi?

Ce sa-i mai spun? Dau sa ies cand vocea ciripitoare ma ajunge din urma:

–         Alo, domnul, nu vreti card la farmaciile noastre? E valabil in toata tara!

Cand lantul farmaceutic „Alfa&Omega” a preluat farmacia din cartierul meu, parerile au fost impartite. Batranii o regretau pe vechea farmacista care se pensionase, pentru ca o considerau din familie. Tinerii se bucurau ca a patruns civilizatia si pe strada noastra: neoane, gresie, faianta, platesti cu cardul, nu trebuie sa faci conversatie cu farmacistul despre cum se simt parintii si bunicii. Iata inca o dovada ca interesul public este cel mai bine servit de concurenta capitalista: „clientul nostru, stapanul nostru!” Treptat insa interesul public a inceput sa se topeasca. Numarul parafarmaceuticelor a depasit de departe numarul medicamentelor. Genericele le obtii mai greu decat originalele, si asta numai dupa ce reusesti sa treci de barajul farmacistului care iti spune confidential ca genericul e „creta facuta la Gaesti”. Unele medicamente cu un numar mic de cumparatori pur si simplu nu se mai gasesc. Chiar si zambetul farmacistelor a mai palit. Au tinta de vanzari trimestriale si daca nu o realizeaza sunt penalizate. Medicamentele care expira pe raft le sunt imputate. Ce sa faci, concurenta e dura si se lasa cu victime. Problema e ca nici la concurenta nu e mai bine. Lanturile de farmacii au ajuns sa semene intre ele ca si lanturile de supermarketuri, doar uniformele angajatilor difera. Peste tot neoane, bodyguarzi si o relatie cu clientul cat mai „profesionista” adica impersonala. Aaa… si bineinteles cardul de reducere la produse care au fost in prealabil scumpite mai mult decat reducerea de pe card.

In piata toata lumea vorbeste de exportul paralel ca fiind cauza penuriei la unele medicamente. Pretul medicamentelor noi si scumpe e tinut de guvern la un nivel scazut pentru a le face accesibile pacientului roman. Marile lanturi in consortii si holdinguri cu marii importatori achita aceste medicamente ca si cum ar fi fost comercializate pe piata romanesca, dar de fapt le re-exporta in Rusia si lumea araba la preturi mult mai mari. Acesta este un efect economic pervers al unei intentii bune. Apetitul pentru castig al profesionistilor in vanzari este ca apa – gaseste si cea mai mica crapatura legislativa prin care sa se strecoare. Desigur managerii si proprietarii nu trebuie sa privesca pacientul in ochi atunci cand il pacalesc ca sa-i ia banii pe un produs inutil. Farmacistii, da!

Un simplu farmacist, proprietar al micii sale afaceri, nu face niciodata asa ceva. In primul rand pentru ca el traieste din relatia de zi cu zi cu clientii sai, si este o persoana respectata in comunitate. In al doile rand volumul lui de marfa e prea mic pentru export paralel. In marile lanturi legatura personala dintre client si farmacist s-a rupt iremediabil. Nu mai exista clienti individuali ci doar mase de consumatori care sunt indrumate sa consume ce hotaraste consiliul de administratie. Sau cum se spune in America: „banii prostilor trebuie luati!”

Aceasta situatie nu este iremediabila si nici specifica capitalismului. Guvernul, daca vrea sa ajute bolnavii, poate subventiona la pacient medicamentele scumpe si nu sa distorsioneze piata, ducand la export paralel. In plus guvernul poate reglementa si controla piata. Printre valorile capitalismului se numara justitia impartiala si libertatea de initiativa in conditii egale pentru toti. Reglementarea si controlul, daca sunt facute corect, nu ingradesc competitia, ci hotia. Regulile clare si impartiale nu sint anticapitaliste sau anticoncurentiale. Din contra sunt premiza dezvoltarii si bunastarii. Concentrarea importator – lant de farmacii a dus la crearea unor oligopoluri periculoase, cam ca in cazul bancilor care aveau si activitati comerciale si de investitii si de asigurari. Ati vazut unde ne-u dus aceste consortii bancare in 2008. In industria sanatatii exista tendinta de a atrage si lanturile de policlinici si laboratoare in aceste consortii cu importatorii si lanturile farmaceutice. Daca lasam sa se intample acest lucru atunci pacientul nu mai are nicio sansa sa beneficieze de banii sanatatii, care in ultima instanta sunt banii lui! In America si in Europa autoritatile au spart marile banci, in banci mai mici specializate pe activitati comerciale, de investitii sau de asigurari.

Esenta practicii medicale este consultatia, adica „acea situatie in care un om care este, sau se crede bolnav, apeleaza la un om in care are incredere”(BMA). Ce incredere poti sa ai intr-un om care are tinta de vanzari la medicamente/analize/consultatii? Ca medic esti educat sa vindeci. Ca negustor esti educat sa vinzi! Tehnicile de vanzare sunt in cel mai bun caz tehnici de persuasiune, iar in cel mai rau caz, tehnici de inselare. Deci care va mai fi temeiul relatiei medic – pacient in absenta increderii?

Asadar este in interesul publicului ca pacientul sa devina client? Societatea romanesca va hotara, daca va dori, care este interesul public. Daca nu, au hotarat deja altii in locul ei.