Terapii tintite pentru cancerul gastric si melanom malign

06/02/2015

Terapii tintite pentru cancerul gastric si melanom malign

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/terapii-tintite-pentru-cancerul-gastric-si-melanom-malign/

VACCINProgresele stiintifice in terapiile oncologice cu rezultate promitatoare pentru melanomul malign, cancerul de san, cancerul digestiv, cancerul pulmonar sau de prostata, precum si rezultatele abordarii sistemice a acestor diagnostice vor fi prezentate in cadrul conferintei din 19 februarie 2015 – “Terapia Personalizata si Imunoterapia Tumorilor Maligne”

Imuno-oncologia marcheaza o abordare inteligenta si inovatoare a medicinei personalizate, prin care tratamentul tinteste indirect celulele cancerigene prin stimularea sistemului imunitar.

In Romania sunt necesare in primul rand ramburasarea produsilor aprobati in Comunitatea Europeana si, in al doilea rand, extinderea participarii in studii clinice europene si globale printr-o legislatie coerenta.

Melanomul malign, cancerul de san, cancerul digestiv, cancerul pulmonar sau de prostata sunt cancerele cu cea mai mare incidenta atat la nivel mondial, cat si in Romania unde, in 2012, de exemplu, au fost diagnosticate peste 1300 de cazuri noi de melanom malign.

“Acesta constituie o problema majora de sanatate prin cresterea sustinuta a incidentei din ultimii 10 ani si prin mortalitatea ridicata, in lipsa unor tratamente eficiente. Melanomul malign inoperabil sau metastatic reprezinta o boala cu prognostic extrem de rezervat; supravietuirea globala este in medie de 6 luni. Dupa primul an de la diagnostic supravietuiesc mai putin de 25% dintre pacienti”, explica Dr. Dan-Corneliu Jinga.

In intervalul 1950-2010 nu a existat un tratament sistemic standard. Rezultatele au fost dezamagitoare, cu rate de raspuns ce nu au depasit 20% si cu supravietuirea globala medie cuprinsa intre 6 si 9 luni, usor mai buna comparativ cu lipsa tratamentului.

Descoperirea si aprobarea de catre Agentia Americana pentru Medicamente si Alimente (FDA) in 2011 a unor produse noi pentru terapia melanomului malign a schimbat complet prognosticul acestor pacienti.

In ceea ce priveste cancerul gastric, in cazul pacientilor in stadiu avansat, a aparut o molecula, multitargetata, care a aratat o crestere a supravietuirii globale la pacienti, a precizat si Dr. Adina Croitoru, Departamentul de oncologie medicala, Institutul Clinic Fundeni.

De altfel, medicul va vorbi in cadrul conferintei “Terapia Personalizata si Imunoterapia Tumorilor Maligne”  si despre progresele inregistrate in cazul cancerelor de pancreas, esofagian, gastric, hepatocelular si al cailor biliare.

Celor doi li se alatura specialisti din Marea Britanie si Elvetia, precum si cei mai buni oncologi din Romania.

Autor: Adriana Pavel

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri medicale: