S-a lansat Fundatia “Viata fara hipertensiune”
S-a lansat Fundatia “Viata fara hipertensiune”
Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/s-a-lansat-fundatia-viata-fara-hipertensiune/
In Romania una din patru persoane sufera de hipertensiune arteriala, una din doua persoane este tratata si doar una din patru persoane tratate urmeaza tratamentul corect, potrivit studiului SEPHAR II.
Fundatia “Viata fara hipertensiune”, lansata miercuri, 18 februarie 2015, la Bucuresti, si-a propus sa lupte impotriva hipertensiunii arteriale prin intensificarea eforturilor, prin realizarea unor parteneriate strategice in randul societatii civile, dar si printr-o apropiere intre specialisti in hipertensiune si pacienti.
“Fundatia Viata fara hipertensiune a luat nastere din dorinta de a creste gradul de constientizare a societatii civile privind problemele ridicate de hipertensiune arteriala, dar si asupra importantei diagnosticarii cat mai precoce si a urmaririi unui tratament corect. Dorim sa educam acesti pacienti sa urmeze strategia terapeutica recomandata de medic si sa organizam campanii de informare, precum si sa oferim cadrul de acoperire a nevoilor pacientilor hipertensivi de catre serviciile medicale din Romania. De asemenea, ne dorim sa contribuim si la dezvoltarea cercetarii stiintifice, prin sustinerea materiala a cercetatorilor din domeniu si organizarea de cursuri de perfectionare a specialistilor, contribuind astfel la optimizarea nivelului de ingrijire al pacientilor hipertensivi”, a declarat prof. univ. dr. Maria Dorobantu, presedinte Fundatia “Viata fara hipertensiune”.
Hipertensiunea arteriala este astfel principalul factor de risc al aparitiei bolilor cardiovasculare.
Netratata sau tratata intermitent, hipertensiunea arteriala poate determina aparitia accidentului vascular cerebral, a infarctului de miocard sau a insuficientei renale, afectiuni care se soldeaza cu o mortalitate crescuta si / sau invaliditate severa.
Romania ocupa actualmente locul 4 in Europa in clasamentul tarilor cu mortalitate cardiovasculara crescuta.
Aceste complicatii pot aparea la toate grupele de bolnavi hipertensivi, inclusiv la cei tineri.
Autor: Adriana Pavel
0 Comentarii