SNMF: Primul Ministru Ponta este mintit grosolan!
SNMF: Primul Ministru Ponta este mintit grosolan!
Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/snmf-primul-ministru-ponta-este-mintit-grosolan/
Societatea Nationala de Medicina Familiei (SNMF) este revoltata de afirmatia purtatorului de cuvant al Guvernului Romaniei, domnul Corneliu Calota, referitoare la medicii de familie, carora le aduce o acuzatie extrem de grava si falsa, folosind cuvantul “monopol” pentru a defini situatia contractelor acestora cu casele de asigurari.
Monopol inseamna o intelegere intre furnizori, ori in cazul a 12.000 de medici de familie nu poate fi vorba de asa ceva!
Sistemul actual de contractare in medicina de familie si in ambulatoriul de specialitate exista de la infiintarea asigurarilor de sanatate si a aparitiei inregistrarii pacientilor la un singur medic de familie, din 1999.
Modalitatea a fost confirmata si in anul 2006, prin prevederile Legii Sanatatii care stabilesc caracterul privat al cabinetului medicului de familie.
La ora aparitiei institutiei medicului de familie, s-a afirmat ca este cea mai mare privatizare a Romaniei, fiind privatizat un intreg segment de furnizori de servicii medicale.
Inscrierea la un medic de familie este principiul fundamental care asigura cea mai buna ingrijire pe termen lung a pacientilor, conform legii.
Medicul de familie cunoaste foarte bine nu doar starea de sanatate a pacientilor lui, ci si tot contexul social si familial care are impact asupra starii lor de sanatate.
Tot pentru asigurarea calitatii actului medical si a relatiei optime medic – pacient, orice pacient nemultumit se poate muta la un alt medic de familie, dupa minimum 6 luni, o perioada considerata suficienta pentru testarea compatibilitatii medic – pacient.
Daca un medic nou (indiferent de varsta) nu reuseste sa isi formeze minimul de 800 de pacienti, inseamna ca pacientii nu l-au ales, de fapt, fie pentru ca sunt multumiti de medicul la care deja sunt inscrisi fie pentru ca nu sunt convinsi de noul medic.
Mai mult, atunci cand un medic ramane cu mai putin de 800 de pacienti, acesta pierde contractul cu casa de asigurari, considerandu-se, in majoritatea cazurilor, ca pacientii nu il mai apreciaza.
In aceste conditii nu poate fi vorba despre “vinderea unei liste de pacienti”, asa cum a afirmat, neinspirat, purtatorul de cuvant al Guvernului.
Ceea ce se vinde si se cumpara in medicina de familie, ca si in ambulatoriul de specialitate, este de fapt praxisul (termenul juridic) sau cabinetul cu tot ceea ce inseamna acesta: imobil (atunci cand medicul este proprietar, situatii extrem de rare), dotari, documente, contracte, personal pregatit si cunoscut de pacienti, deci intreaga investitie, dar si capitalul de incredere acumulat de acesta prin pacientura.
Constatam cu mare regret ca acuzatiile de monopol, de “moguli care tin cu dintii de listele mari de pacienti” (facute si de fostul presedinte al CNAS, dl. Lucian Duta in timpul Guvernului Boc), desi false si facute din nestiinta sau rea intentie, revin de fiecare data cand medicii de familie protesteaza argumentat.
Daca ne gandim la monopol in sistemul asigurarilor, credem ca exemplul cel mai elocvent este CNAS, care prin modificarea legislatiei va favoriza lanturile medicale si va lasa ruralul romanesc fara medici.
Noi banuim marile interese care ravnesc la banii asiguratilor, gestionati de CNAS si fac presiune pe Guvernul Romaniei pentru a modifica legislatia in sensul dorit de acestia, dar nu putem accepta minciuna si procesul de intentie facut unui intreg segment medical, care in ultimii 16 ani a reusit sa rezolve peste 80% din nevoile de sanatate ale pacientilor din Romania.
Nu vom accepta sa fie anihilata practica independenta profesionala a medicului de familie roman.
Ne exprimam speranta ca premierul nu va consimti la minciuna, va dori sa se documenteze adecvat inainte de a accepta modificarile legislative propuse, de aceea ii solicitam de urgenta o intalnire in acest sens.
Biroul de presa al SNMF
0 Comentarii