“Cu o propunere de 4,2%, Alianta Medicilor considera drept imposibila realizarea unei reforme profunde”
“Cu o propunere de 4,2%, Alianta Medicilor considera drept imposibila realizarea unei reforme profunde”
Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/cu-o-propunere-de-42-alianta-medicilor-considera-drept-imposibila-realizarea-unei-reforme-profunde/
Stimate Domnule Prim-Ministru, Alianta Medicilor pentru Modernizarea Sistemului Medical priveste cu neincredere alocarea a 4,2% din PIB Sanatatii, fata de 4% cat este in prezent.
In aceste conditii, dorim sa va informam ca, printre revendicarile noastre, s-a numarat finantarea sistemului cu 6% din PIB, nivel pe care il consideram necesar pentru a remedia deficientele existente dupa o lunga perioada de subfinantare.
Alianta Medicilor pentru Modernizarea Sistemului Medical saluta faptul ca printre obiectivele din programul dumneavoastra de guvernare, la capitolul Sanatate, ati notat redefinirea statutului personalului medical in societate prin salarizare, traseu de cariera, criterii de evaluare a performantei si integritate, avand ca finalitate cresterea calitatii actului medical, dar si reducerea migratiei in strainatate si acoperirea deficitului de personal din unitatile sanitare, in special din mediul rural, precum si: elaborarea unui program multianual de investitii in sanatate, in vederea asigurarii actului medical la standarde convergente spre cele din UE. In acest context, solicitam o finantare corespunzatoare a sistemului, astfel incat sa va puteti atinge obiectivele mentionate, pe care noi le sustinem.
In situatia actuala, cu o propunere de 4,2%, Alianta Medicilor pentru Modernizarea Sistemului Medical considera drept imposibila realizarea unei reforme profunde, care sa duca la solutionarea problemelor pe termen lung, atat in ceea ce priveste veniturile personalului medical, reducerea migratiei acestuia, dar si la oferirea unui serviciu medical responsabil si de calitate.
Alianta Medicilor pentru Modernizarea Sistemului Medical este un partener de dialog dispus la o colaborare constanta si pe termen lung pentru reformarea profunda a sistemului medical din Romania, deziderat care a stat la baza formarii acestei structuri.
Expertiza noastra, ca medici care activeaza in spitale din toata tara, va sta la dispozitie pentru atingerea acestui scop.
Dr. Bogdan Tanase,
Presedinte Alianta Medicilor
Autor: FormareMedicala.ro
0 Comentarii