Card pentru medici
Card pentru medici
Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/card-pentru-medici/
Invitat in Senat, la Ora Ministrului, Patriciu Achimas Cadariu a spus ca una dintre solutiile privind salarizarea personalului medical ar putea fi introducerea unui card al medicului.
“Ce ar putea rezolva acest card? Ar putea urmari medicul de la absolvirea facultatii si pâna la pensie si ar putea inregistra activitatea clinica a acestuia, deoarece ce facem in acest moment in evaluarile pe care le aplicam, fie ca face Colegiul Medicilor, fie alte organisme profesionale, se refera la orice, dar nu la activitatea clinica, ma refer la clinicieni. (…) Ce s-ar putea face consecutiv acestui lucru? Pe de o parte, o salarizare diferentiata, pe de alta parte stimulente acordate celor care se ocupa intr-adevar de rezidenti, deci formatorilor. Am putea sa avem o imagine foarte clara punând cap la cap cardul rezidentului cu cel al formatorului. (….) Este un model pe care nu l-am implementat, dar care functioneaza in numeroase tari, exista un punctaj care se acorda medicilor formatori”, a declarat Ministrul Sanatatii in plenul Senatului, citat de mai multe publicatii.
Autor: FormareMedicala.ro
0 Comentarii