Registru de screening auditiv lansat de Ministerul Sanatatii
Registru de screening auditiv lansat de Ministerul Sanatatii
Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/registru-de-screening-auditiv-lansat-de-ministerul-sanatatii/
Ministerul Sanatatii a lansat primul registru electronic national de screening auditiv pentru nou-nascuti, acesta urmand a functiona in cadrul unui program pilot.
In programul ministerului sunt incluse maternitatile Polizu, Filantropia si Pantelimon , dar acesta urmeaza sa fie extins extins anul viitor.
“Fiecare persoana testata auditiv va fi inclusa intr-un registru electronic national de screening auditiv astfel incat, de acum incolo, sa avem o evidenta foarte clara a persoanelor hipoacuzice. Suntem bucurosi sa anuntam ca lansam acest registru electronic national de screening chiar astazi, realizat cu sprijinul GovITHub. Registrul functioneaza in cadrul unui program pilot, in care am inclus trei maternitati: Polizu, Filantropia si Pantelimon. In cursul anului viitor continutul acestui registru va fi extins cu datele noi stranse de la toate centrele din tara, unde vom avea cele 335 de aparate de screening audio. Rezultatul va fi ca, in aproximativ un an, acest registru va deveni functional. Noi vom putea sti in sfarsit cate persoane cu hipoacuzie avem in Romania”, a declarat intr-o conferinta de presa, ministrul Sanatatii, Vlad Voiculescu, potrivit Agerpres.
El a anuntat ca, incepand de anul viitor, toti copiii nascuti in Romania in spitalele din sistemul public vor fi testati auditiv inca din maternitate, prin extinderea programului de screening auditiv la nivel national.
“Mai concret, in momentul in care parintele va pleca acasa din maternitate cu nou-nascutul va sti cu exactitate daca acesta are sau nu probleme de auz. Ministerul Sanatatii a inceput deja procedura de licitatie pentru achizitia celor 335 de aparate de screening auditiv. Aparatele vor ajunge in toate locurile cheie unde pot fi testati copiii hipoacuzici. Adica in toate maternitatile din Romania, in spitalele cu sectii de pediatrie cu paturi, de terapie intensiva, precum si in toate centrele de diagnostic ORL. In plus vom avea o procedura de testare standardizata. Am elaborat un protocol unic de testare auditiva a nou-nascutului, ce va fi adoptat prin ordin de ministru. Protocolul ne arata foarte clar pasii, directiile si traseul pacientului hipoacuzic de la depistare si pana la diagnosticare”, a mai explicat demnitarul conform sursei mentionate.
Potrivit acestuia, suma necesara estimata pentru achizitionarea aparatelor de screening auditiv este cuprinsa intre 6,5 si 8,6 milioane de lei. Voiculescu a mentionat ca 90% din suma va fi suportata de Ministerul Sanatatii si 10% de unitatile medicale.
Autor: FormareMedicala.ro
0 Comentarii