Laboratoarele medicale din tara sesizeaza intr-un memoriu problemele din sistem

29/01/2018

Laboratoarele medicale din tara sesizeaza intr-un memoriu problemele din sistem

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/laboratoarele-medicale-din-tara-sesizeaza-intr-un-memoriu-problemele-din-sistem/


Aproape 200 de laboratoare medicale din intreaga tara s-au unit sub cupola unui nou patronat: Asociatia Patronala a Laboratoarelor de Analize Medicale din Romania (APLAMED), in scopul de a promova interesele acestor furnizori de servicii medicale.

Astfel, in urmatoarea perioada, va fi transmis un memoriu Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS) si Ministerului Sanatatii, dupa cum confirma Tudor Pungan, presedintele APLAMED.

„In data de 23 ianuarie, pe site-ul CNAS, a fost publicat „Proiect Hotarare pentru aprobarea pachetelor de servicii si a Contractului-cadru care reglementeaza conditiile acordarii asistentei medicale, a medicamentelor si a dispozitivelor medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anii 2018-2019”. Dupa cum observam, transparenta decizionala este doar formala, neexistand instrumentele pentru a putea comunica in acest sens: data limita, link, adresa mail, persoana de contact. Vom transmite un memoriu, in urmatoarele zile, catre CNAS si Ministerul Sanatatii”, a confirmat Pungan potrivit romaniatv.net.

Prin acest memoriu, conducerea APLAMED doreste sa aduca la cunostinta problemele privind intrarea in relatie contractuala a laboratoarelor pentru anul 2018, in vederea analizei si a identificarii unor solutii concrete de rezolvare si a reglementarii relatiilor contractuale, tinand seama de cadrul economic actual, de modificarile legislative recente in domeniul financiar, fiscal si salarial.

Tudor Pungan, presedintele APLAMED, spune ca demersurile facute au drept scop asigurarea unui climat concurential loial.

„In calitatea noastra de furnizori de servicii medicale pentru specialitatile paraclinice – analize medicale de laborator, suntem preocupati sa colaboram cu autoritatile publice, avand atributii in domeniul serviciilor de asistenta medicala, pentru a le oferi informatii necesare privind activitatea desfasurata de laboratoarele contractante. Suntem, totodata, ingrijorati de initiativele de reglementare a conditiilor de acordare a asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale prin Contractul-cadru propus pentru 2018, in vigoare la acest moment. Demersurile noastre au drept scop asigurarea unui climat concurential loial, a intereselor profesionale si economice ale furnizorilor de servicii medicale si, in special, asigurarea unor servicii medicale de calitate pentru pacientii nostri. Astfel, dorim sa initiem o comunicare constanta, reciproca si transparenta, care sa permita reglementarea celor mai bune si reciproc avantajoase conditii contractuale de acordare a asistentei medicale in sistemul de asigurari sociale, prin intermediul laboratoarelor”, mentioneaza Tudor Pungan, presedintele Asociatiei Patronale a Laboratoarelor de Analize Medicale din Romania, conform sursei mentionate.

In memoriul ce urmeaza a fi inaintat CNAS si Ministerului Sanatatii, reprezentantii APLAMED solicita: negocierea si ajustarea preturilor la analizele medicale din Anexa contractata pe departamente, in sensul cresterii acestora cu 40%; un singur organism de acreditare a calitatii: RENAR sau ANMCS; impartirea fondurilor in functie de numarul de asigurati la casa de sanatate din judetul respectiv; gestionarea separata a bugetului alocat serviciilor paraclinice de laborator si impartirea sumelor alocate in sisteme separate, pentru laboratoarele private, respectiv pentru laboratoarele de stat; eliminarea obligatiei de a avea contract de service doar cu firmele autorizate de producatorii de analizare; crearea unui sistem stabil si previzibil pentru o perioada de cinci ani; consultarea publica si in conditii de transparenta a patronatelor si/sau a oricaror altor organizatii profesionale din domeniu, in vederea elaborarii normelor.

 

Autor: FormareMedicala.ro

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri medicale: