Dragnea: Suntem in situatia unica in lume in care sunt proteste impotriva maririi salariilor
Dragnea: Suntem in situatia unica in lume in care sunt proteste impotriva maririi salariilor
Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/dragnea-suntem-in-situatia-unica-in-lume-in-care-sunt-proteste-impotriva-maririi-salariilor/
Presedintele Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea, a declarat, de curand, ca trebuie identificate cauzele care au dus la scaderea unor salarii din sanatate, ceea ce, potrivit lui, nu s-a intamplat in toate spitalele si daca exista aceste cauze, trebuie luate masurile care se impun.
El a adaugat ca aceste lucruri se vor lamuri luni, cand prim-ministrul, ministrul Sanatatii, consilieri guvernamentali, ministrul Muncii se vor intalni cu managerii de spitale.
“Pe noi ne intereseaza sa nu scada salariile de la o luna la alta si pentru ca nu in toate spitalele s-a intamplat asa. Or, daca nu in toate spitalele s-a intamplat asa, inseamna ca in toate spitalele unde au aparut aceste situatii e o cauza care nu e generata de legea salarizarii, inseamna ca e o alta cauza. De asta luni e o intalnire cu managerii de spitale, o intalnire foarte serioasa, o discutie foarte deschisa si foarte transparenta. Pentru ca trebuie sa vedem care sunt cauzele, daca a gresit cineva, sa nu mai faca greseala, daca este nevoie sa se ia orice masura necesara se va lua, dar nu vom schimba principiile din legea salarizarii, pentru ca asta a adus venituri in plus si va aduce in continuare. Dincolo ca noi pentru medici am decis sa existe o crestere spectaculoasa de salarii, si este spectaculoasa, nu este la nivelul din Europa, inca nu ne permitem, dar este mult mai mult decat era inainte. (…) Noi am stabilit ca cresterile de salarii sa se intinda pana in 2022”, a declarat Dragnea la postul Antena 3.
De asemenea, in opinia sa, “exista o situatie unica in lume”, si anume aceea in care exista proteste impotriva maririi salariilor.
“Faptul ca in sanatate s-au alocat pentru acest domeniu 3 miliarde de lei in plus, si suntem in situatia unica in lume in care sunt proteste impotriva maririi salariilor, sigur ca ne face si pe noi sa ne gandim de unde a aparut sau ce anima aceste proteste care sunt, ma rog, nu la un nivel foarte mare, dar nu inseamna ca Guvernul si noi nu le privim cu atentie, ca sa vedem exact, sa mergem pana la cauza”, a afirmat Liviu Dragnea la Antena 3, citat si de Agerpres.
Autor: FormareMedicala.ro
0 Comentarii