Spitalul Universitar de Urgenta Militar Central (SUUMC) a testat Sistemul de Telemedicina al Apararii
Spitalul Universitar de Urgenta Militar Central (SUUMC) a testat Sistemul de Telemedicina al Apararii
Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/spitalul-universitar-de-urgenta-militar-central-suumc-a-testat-sistemul-de-telemedicina-al-apararii/
Spitalul Universitar de Urgenta Militar Central ‘Dr. Carol Davila’ a testat proiectul-pilot al Sistemului de Telemedicina al Apararii.
In cadrul exercitiului exercitiului Vigorous Warrior 19, ambulantele si echipajele medicale ale SUUMC care au asigurat triajul avansat al victimelor de la metroul de la Piata Romana, precum si cele doua echipe multidisciplinare care au intervenit in spitalul mobil ROL I avansat si dispeceratul central din cadrul Unitatii Primire au fost dotate cu sisteme mobile de telemedicina, care au asigurat transmiterea, in timp real, a principalelor date clinice ale pacientilor catre UPU, dar si transmiterea indicatiilor medicului specialist catre personalul de pe ambulanta.
Intr-un comunicat remis vineri, se arata ca Spitalul Militar a asigurat, cu sprijinul Serviciului de Telecomunicatii Speciale, infrastructura necesara pentru testarea sistemului de telemedicina aplicat in medicina de urgenta. Toate datele medicale transmise si receptionate au fost securizate prin criptare, asigurata prin infrastructura specializata, pusa la dispozitie de catre STS.
Continut educational:
Proceduri de vaccinare si procesul de recuperare a vaccinarilor
De asemenea, conform sursei citate, echipamentele de telemedicina instalate in UPU SUUMC si in spitalul amenajat in cladirea ASE, impreuna cu dispozitivele mobile din teren, aflate in dotarea personalului Serviciului mobil de urgenta si transport sanitar au asigurat sprijinul medical de specialitate pentru personalul aflat in misiune, pentru evaluarea corecta a cazului medical, evacuare si transport, precum si pregatirea echipelor medicale pentru preluarea, in cel mai scurt timp, a pacientilor.
“Sistemul a fost testat, la nivel de scenariu, cu reprezentantii STS, avand in vedere cerintele de interconectare, pe baza standardelor de interoperabilitate NATO, cu sistemele de telemedicina militare si civile, utilizate in prezent”, transmte SUUMC in comunicatul de presa.
Din decembrie 2018, Spitalul Universitar de Urgenta Militar Central ‘Dr. Carol Davila’ a devenit primul membru institutional din Romania al Societatii Internationale pentru Telemedicina si eSanatate (ISfTeH – International Society for Telemedicine and eHealth).
Etichete: Spitalul Universitar de Urgenta Militar Central, telemedicina, ehealth
Autor: Adriana Pavel
0 Comentarii