CNAS finanteaza influentele financiare determinate de cresterea salariilor personalului auxiliar din spitale
CNAS finanteaza influentele financiare determinate de cresterea salariilor personalului auxiliar din spitale
Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/cnas-finanteaza-influentele-financiare-determinate-de-cresterea-salariilor-personalului-auxiliar-din-spitale/
Finantarea influentelor financiare determinate de cresterile salariale care se acorda in anul 2019 pentru personalul auxiliar din unitatile sanitare publice va fi asigurata din bugetul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, printr-un mecanism similar celui prin care se finanteaza si influentele financiare determinate de cresterile de salarii ale personalului medical din aceleasi spitale, conform unui Ordin comun semnat de Ministrul Sanatatii, Sorina Pintea, si de Presedintele CNAS, Razvan Vulcanescu.
“La inceputul anului s-a efectuat o marire salariala pentru personalul auxiliar, care a fost finantata initial din bugetele spitalelor. Insa, avandu-se in vedere impactul asupra bugetelor unitatilor sanitare publice cu paturi si asupra serviciilor medicale spitalicesti acordate asiguratilor, guvernul a decis, la sfarsitul lunii mai, la propunerea Ministerului Sanatatii, ca pentru personalul incadrat in unitatile sanitare publice, inclusiv cele care au ca asociat unic unitatile administrativ-teritoriale, aflate in relatie contractuala cu casele de asigurari de sanatate, influentele financiare determinate de cresterile salariale sa se asigure prin transferuri din bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate, de la titlul VI „Transferuri intre unitati ale administratiei publice” (OUG nr. 35/2019)”, se arata intr-un comunicat remis marti de CNAS.
“Ordinul pe care l-am semnat impreuna cu doamna ministru si care a fost publicat in Monitorul Oficial transpune in practica prevederile Ordonantei de Urgenta nr. 35/2019 si totodata solutioneaza problema sursei de finantare a majorarilor salariale din spitalele publice intr-o maniera care evita aparitia unor dificultati bugetare pentru acestea”, a declarat Razvan Vulcanescu, presedintele CNAS, in comunicatul citat.
Etichete: Bugetul CNAS, Fondului National Unic de Asigurari Sociale de Sanatate, salarii sanatate, personal auxiliar unitati sanitare
Autor: Adriana Pavel
0 Comentarii