Fibroza pulmonara idiopatica – boala de care sufera mai multi bolnavi decat se estimeaza
Fibroza pulmonara idiopatica – boala de care sufera mai multi bolnavi decat se estimeaza
Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/fibroza-pulmonara-idiopatica-boala-de-care-sufera-mai-multi-bolnavi-decat-se-estimeaza/
Numarul bolnavilor inregistrati cu fibroza pulmonara idiopatica (FPI) in Romania este foarte mic in raport cu numarul real pe care medicii specialisti pneumologi il estimeaza.
O posibila cauza este aceea ca simptomele bolii pot fi confundate si cu alte afectiuni, in lipsa unor investigatii de specialitate riguroase.
Aceasta problema a fost discutata, joi, in deschiderea Congresului National de Pneumopatii Interstitiale Difuze, eveniment care se desfasoara la Timisoara zilele acestea.
Specialistii prezenti la congres au atras atentia ca in Romania sunt inregistrati doar 140 – 150 de pacienti cu FPI, dar raportat la statisticile din UE, ar trebui sa avem in jur de 2.500 de pacienti.
“Este important faptul ca este in crestere numarul pacientilor din intreaga lume, dar se pune intrebarea daca este o crestere reala, in sensul ca boala este tot mai frecventa, sau ca medicii sunt mult mai familiarizati si dotati cu instrumente de diagnostic mai rafinate. Boala debuteaza lent, prin oboseala, dispnee, dar avanseaza rapid si se adauga tusea, oboseala generala, bolnavul devine invalidant si depresiv odata cu evolutia bolii. Nu se cunosc cauzele exacte ale bolii, doar se invoca anumiti factori care ar putea stimula, impreuna cu alti factori, aparitia ei”, a afirmat Voicu Tudorache, coordonatorul Centrului de excelenta in pneumopatiile interstitiale difuze (PID) al Spitalului de Boli Infectioase si Pneumoftiziologie ‘Victor Babes’ Timisoara, citat de Agerpres.
Potrivit medicului, unui pacient diagnosticat corect cu FPI, la timp, care devine cooperant cu medicul si urmeaza tratamentul, i se poate stopa evolutia maladiei, iar speranta de viata creste foarte mult.
De asemenea, specialistul atrage atentia ca pot exista erori de diagnosticare, pentru ca principalele semne sunt dispneea la efort si tusea, semne comune si altor boli, iar pacientul este purtat de la un medic la altul si astfel se intarzie aplicarea tratamentului corect.
Unii dintre pacientii care sufera de FPI si-au cumparat concentrator de oxigen portabil sau stationare, cele din urma fiind mai mari si montate acasa, iar pretul lor este de circa 3.500 de euro si nu se deconteaza de Casa de Asigurari de Sanatate, mai scrie sursa citata.
Presedintele Asociatiei Pacientilor cu FPI, infiintate in aceasta primavara, Robert Arsene, care il are pe tatal sau diagnosticat de mai multi ani cu acest tip de fibroza, a declarat ca organizatia va continua sa sprijine astfel de pacienti atat psihologic, cat si logistic.
“Noi ne-am propus si sa adunam fonduri destinate sustinerii tratamentelor medicamentoase si suportive, a unor concentratoare de oxigen stationare sau portabile, menite sa creasca autonomia si calitatea vietii pacientilor cu FPI aflati in stadii severe ale bolii”, a precizat Robert Arsene, presedintele Asociatiei Pacientilor cu FPI.
De altfel, medicii au mai spus ca este in desfasurare activitatea de identificare a tuturor bolnavilor care sufera de FPI, acestia putand beneficia de tratament antifibrotic care le poate prelungi viata cu multi ani.
Etichete: fibroza pulmonara idiopatica, pneumopatii interstitiale difuze,
Autor: Adriana Pavel
2 Comentarii
Buna seara vam trimis si eu am luna iunie sa ma ajutati cu problema mea ,dar vad ca murim acasa cu zile fara a ni se raspunde la rugamintile strigatoare de disperare ,
Buna ziua ,deranjez cu o antrebare cum pot afla daca am acea fibroza idiopatica ? Deoarece rezultatul la ct tomograf ami zice Pahipleurita apicala dreapta si concluzii modificari fibrotice pleuro pulmonare si mai multe altele ptc la,noi an constanta nu ne vazam pe nimic ca,mirim cu zile iar eu abia respir si cand stau an pat si am o tuse seaca ds vro luna de zile pofta de mancare mia disparut ,si ma doare toata carnea si oasele din corp , va multumes.