Salvati Copiii Romania semnaleaza reteaua deficitara de cabinete medicale din scoli

04/09/2020
Salvati Copiii Romania semnaleaza reteaua deficitara de cabinete medicale din scoli

Salvati Copiii Romania semnaleaza reteaua deficitara de cabinete medicale din scoli

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/salvati-copiii-romania-semnaleaza-reteaua-deficitara-de-cabinete-medicale-din-scoli/

Salvati Copiii Romania semnaleaza problema retelei deficitare de cabinete medicale din scoli. Doar 16 unitati dintre cele 144 analizate, din 135 de localitati, au cabinet medical cu personal de specialitate pe toata durata programului scolar.

“Reteaua deficitara de cabinete medicale si de personal specializat este una dintre problemele majore identificate de Organizatia Salvati Copiii Romania, intr-o cercetare de teren care masoara gradul de pregatire a scolilor pentru revenirea in clase a copiilor, in conditii de siguranta sanitara. Astfel, dintre cele 144 de scoli analizate, din 135 de localitati, doar 16 au cabinet medical cu personal de specialitate pe toata durata programului scolar. Totusi, aproape 80% dintre scoli opteaza pentru reintoarcerea in clase in format clasic, fata in fata”, se precizeaza intr-un comunicat al organizatiei.

Crecetarea pe margindea acestui subiect demarata de Salvati Copiii, acopera peste 144 de scoli din 135 de localitati din 12 judete (Brasov, Caras, Constanta, Dambovita, Dolj, Hunedoara, Ialomita, Iasi, Mures, Suceava, Timis si Vaslui). Dintre acestea, 108 scoli au nivel prescolar, 117 primar, 134 gimnaziu si 25 liceu/profesional.

Potrivit Salvati Copiii, 16 scoli dintre cele analizate au cabinet medical cu personal de specialitate, pe toata durata programului scolar, sapte au cabinet medical, dar programul personalului nu acopera durata cursurilor, 44 au contracte incheiate cu alti furnizori, 57 nu au nicio forma de asistenta medicala, iar 20 se afla in alte situatii (cele mai multe fiind deservite de personalul sanitar comunitar sau de dispensare/medici de familie, dar nu pe baza de contract).

Referitor la gradul de siguranta sanitara in context pandemic, cu doua saptamani inainte de inceperea noului an scolar cele mai multe scoli au organizat consultari informale cu partenerii, astfel: 40 de scoli s-au fi consultat cu elevii, 61 cu parintii, 97 cu cadrele didactice si 93 cu autoritatile locale.

In urma acestor consultari, dintre cele 144 de scoli cuprinse in ancheta, 113 intentioneaza sa reinceapa scoala in format clasic, fata in fata; 19 scoli au optat pentru un sistem hibrid; doua – exclusiv pentru varianta online; o scoala intentioneaza sa intercaleze modelul hibrid si cel clasic, in functie de clase si de numarul de elevi; sase scoli nu au decis inca modelul pe care il pot implementa din 14 septembrie.

In ceea ce priveste obstacolele identificate pentru cursurile in forma clasica, 12 unitati de invatamant au conditiile sanitare improprii, 78 de scoli – probleme legate de asigurarea asistentei medicale, 68 de scoli au de gestionat numarul prea mare de elevi din clase, 18 scoli – probleme legate de transportul elevilor la scoala.

Totodata, Oganizatia Salvati Copiii a mai constatat ca modelul de educatie online ridica mai multe dificultati. 132 de scoli spun ca nu toti elevii dispun de dispozitiv pentru acces la scoala online (tableta sau laptop). Pentru 120 de scoli sunt probleme de acces la internet pentru toti elevii. In 45 de scoli nu toti profesorii au acces la dispozitive sau internet. In 70 de scoli nu toti profesorii au cunostintele si abilitatile necesare pentru educatie online. Pentru 76 de scoli educatia online nu corespunde nevoilor specifice ale elevilor. In cazul a 113 de scoli familiile nu pot asigura sprijinul necesar.

Astfel, Salvati Copiii Romania reia solicitarea adresata autoritatilor decidente, intr-o scrisoare trimisa ministerelor Sanatatii si Educatiei, sa respecte si sa asigure toate conditiile necesare limitarii raspandirii noului coronavirus in randul copiilor, odata cu inceperea noului an scolar: distanta fizica de minimum 1,5 metri si, acolo unde nu e posibil, invatarea prin rotatie (pe grupe) in care jumatate din elevi vor fi pentru o saptamana la scoala si cealalta jumatate vor face lectii online; alocarea de resurse financiare, astfel incat sa existe medici si asistenti sociali; clarificarea conditiilor de acordare a laptopurilor/tabletelor, astfel incat accesul la educatie sa fie real pentru toti copiii.

Etichete: salvati copiii, cabinete medicale scoli,  inceperea scolii pandemiei, masuri protectie elevi coronavirus

autor

Autor: Adriana Pavel

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri medicale: