OMS: Impactul pandemiei asupra luptei contra tuberculozei este sever
OMS: Impactul pandemiei asupra luptei contra tuberculozei este sever
Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/oms-impactul-pandemiei-asupra-luptei-contra-tuberculozei-este-sever/
Pandemia de COVID-19 ameninta sa anuleze progresul inregistrat in acesti ultimi ani in lupta contra tuberculozei, pana in prezent principala cauza de deces infectioasa, potrivit Organizatiei Mondiala a Sanatatii (OMS).
Angajate in lupta impotriva noului coronavirus, tarile cele mai afectate de tuberculoza au omis sa o diagnosticheze, se arata in raportul anual al OMS, care estimeaza ca aceasta maladie pulmonara s-ar putea solda, in acest an, cu un numar cuprins intre 200.000 si 400.000 de morti peste bilantul de 1,4 milioane din 2019, in ciuda faptului ca exista tratament impotriva bolii, relateaza AFP si Agerpres.
O crestere cu 200.000 de morti ar aduce lumea la nivelul din anul 2015, iar o crestere de 400.000, la cel din 2012, mai noreaza sursele citate.
Toate aceste riscuri apar in timp ce progresul realizat in lupta contra tuberculozei era deja considerat prea lent chiar si inainte de pandemia de coronavirus.
”Pandemia de COVID-19 ameninta sa submineze progresul realizat in acesti ultimi ani. Impactul pandemiei asupra serviciilor de lupta contra tuberculozei a fost sever”, a rezumat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, in cadrul raportului.
In afara masurilor de izolare la domiciliu, care complica accesul pacientilor la centrele de ingrijiri, efectele negative ale pandemiei asupra serviciilor esentiale de lupta impotriva tuberculozei sunt numeroase, iar maladia COVID-19 a pus monopol pe personalul sanitar si resursele financiare, precum si cele tehnice.
Etichete: tuberculoza, diagnosticare tbc, pandemia covid-19, oms
Autor: Adriana Pavel
0 Comentarii