OMS: O persoana din zece care a avut Covid-19 prezinta simptome si dupa 12 saptamani
OMS: O persoana din zece care a avut Covid-19 prezinta simptome si dupa 12 saptamani
Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/oms-o-persoana-din-zece-care-a-avut-covid-19-prezinta-simptome-si-dupa-12-saptamani/
Una din zece persoane care a suferit de COVID-19 prezinta simptome si dupa 12 saptamani de la boala, potrivit Biroului pentru Europa al OMS, care a subliniat ca asa-numita “Covid persistenta” trebuie sa devina o prioritate pentru autoritatile sanitare, relateaza EFE.
Potrivit unui raport asupra bolii COVID de lunga durata, prezentat de Observatorul european pentru sisteme si politici de sanatate, aproape un sfert dintre bolnavi continua sa prezinte simptome si la o luna dupa ce au depasit boala, precum dureri musculare si in de piept, oboseala, probleme de respiratie si lacune de memorie, transmite si Agerpres.
Posibilitatea de a suferi de COVID persistenta nu pare sa fie legata de severitatea initiala a infectiei, iar unele categorii de persoane par mai predispuse la aceste simptome, precum lucratorii sanitari, se arata in raport.
“Este vorba de o boala ce poate avea un mare impact asupra vietii oamenilor. Multi sunt incapabili sa revina la locul de munca sau la viata sociala, iar multi dintre ei au descris cum le afecteaza sanatatea mentala, deoarece de multe ori evolutia bolii variaza”, a declarat Martin McKee, unul dintre autorii raportului, conform surselor citate.
Astfel, OMS pledeaza pentru necesitatea unei focalizari multidisciplinare pentru a putea evalua si gestiona acest tip de COVID-19, a dezvolta noi tratamente si a impulsiona cercetarile si masurile destinate protejarii drepturilor muncii si sociale ale celor afectati.
“Cei care sufera de COVID-19 persistenta trebuie sa fie ascultati, daca vrem sa intelegem consecintele pe termen lung si recuperarea dupa aceasta boala. Este o prioritate clara pentru OMS si de maxima importanta. Si ar trebui sa fie pentru fiecare autoritate sanitara”, a declarat si directorul OMS-Europa, Hans Kluge, potrivit EFE si Agerpres.
Etichete: simptome covid, simptome dupa vindecare covid, covid persistenta
Autor: Adriana Pavel
0 Comentarii