Cercetatorii au gasit o posibila explicatie pentru cazurile de tromboza asociate vaccinului AstraZeneca
Cercetatorii au gasit o posibila explicatie pentru cazurile de tromboza asociate vaccinului AstraZeneca
Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/cercetatorii-au-gasit-o-posibila-explicatie-pentru-cazurile-de-tromboza-asociate-vaccinului-astrazeneca/
O proteina numita factor plachetar 4, sau FP4, este cea care ar fi putut provoca cazurile de tromboza survenite la 16 persoane din Germania, Austria si Norvegia in urma vaccinarii cu serul de la AstraZeneca, potrivit rezultatelor a doua studii publicate de revista americana The New England Journal of Medicine, relateaza EFE si Agerpres.
Primul studiu a analizat cazurile a 11 pacienti vaccinati in Germania si Austria care au dezvoltat tromboza dupa ce au fost vaccinati cu serul AstraZeneca; noua dintre acestia erau femei cu varsta medie de 36 de ani (de la 22 si pana la 49 de ani).
Intre 5 si 16 zile de la vaccinare, aceste persoane au prezentat unul sau mai multe episoade trombotice.
Desi trombozele au afectat diferite organe, toti pacientii aveau anticorpi impotriva proteinei FP4 si un deficit de plachete sanguine, relateaza sursa citata.
Studiul, finantat de Fundatia Germana de Cercetare, conchide ca vaccinarea cu serul de la AstraZeneca “poate ocaziona dezvoltarea cu frecventa redusa a trombozei imunitare intermediata de anticorpii activatori de plachete impotriva FP4”.
Ce de-al doilea studiu a analizat situatia a cinci pacienti din Norvegia: patru femei si un barbat cu varste intre 32 si 54 de ani, lucratori sanitari, care au prezentat simptome intre cea de-a saptea si a zecea zi dupa prima doza de vaccin. Cercetarea a aratat ca toti pacientii au dezvoltat tromboze in zone neobisnuite.
Dupa cum a relevat si primul studiu, toti pacientii prezentau niveluri ridicate de anticorpi impotriva proteinei FP4, o reactie indusa de vaccin, mai relateaza sursele mentionate.
Totusi, potrivit studiului Universitatii din Oslo, avand in vedere ca cele cinci cazuri au fost inregistrate in randul a peste 130.000 de persoane vaccinate, este vorba de o reactie cu o frecventa foarte redusa.
Potrivit Agerpres, ambele studii au analizat doar reactiile la vaccinul de la AstraZeneca, prin urmare nu se cunoaste deocamdata daca trombozele asociate vaccinului Johnson & Johnson au aceeasi cauza.
Etichete: vaccin astrazeneca, reactii adverse vaccin anti-covid, proteina FP4
Autor: Adriana Pavel
0 Comentarii