OMS a acordat o autorizatie de urgenta pentru utilizarea vaccinului chinezesc produs de Sinopharm
OMS a acordat o autorizatie de urgenta pentru utilizarea vaccinului chinezesc produs de Sinopharm
Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/oms-a-acordat-o-autorizatie-de-urgenta-pentru-utilizarea-vaccinului-chinezesc-produs-de-sinopharm/
Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a anuntat ca a acordat o autorizatie de urgenta pentru utilizarea vaccinului chinezesc anti-COVID-19 produs de Sinopharm, relateaza Reuters si Agerpres.
Vaccinul, unul dintre cele doua principale seruri chinezesti cu care au fost deja imunizate sute de milioane de persoane din China si din strainatate, devine primul vaccin anti-COVID-19 dezvoltat de o tara non-occidentala care a obtinut unda verde din partea OMS.
Aceasta este, de asemenea, prima data cand Organizatia Mondiala a Sanatatii acorda o autorizatie de urgenta pentru utilizarea unui vaccin chinezesc impotriva unei boli infectioase, mai relateaza sursele citate.
Lista de urgenta a OMS reprezinta un semnal pentru autoritatile nationale de reglementare cu privire la siguranta si eficacitatea unui produs si permite ca un vaccin sa fie inclus in programul COVAX, creat pentru a asigura accesul tarilor sarace la seruri dezvoltate impotriva noului coronavirus.
Etichete: vaccin anti-covid, vaccin chinezesc sinopharm, oms
Autor: Adriana Pavel
0 Comentarii