MS: Posibilitatea eliberarii medicamentului favipiravir in ambulatoriu

29/09/2021
MS: Posibilitatea eliberarii medicamentului favipiravir in ambulatoriu

MS: Posibilitatea eliberarii medicamentului favipiravir in ambulatoriu

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/eliberarea-medicamentului-favipiravir-in-ambulatoriu/

Ministerul Sanatatii analizeaza posibilitatea eliberarii medicamentului FAVIPIRAVIR in ambulatoriu, prin farmaciile cu circuit inchis din cadrul spitalelor, cu prescriptie medicala, conform recomandarilor specialistilor din Comisia de specialitate de boli infectioase, transmite institutia.

In prezent, pentru acest medicament, Agentia Nationala a Medicamentului si Dispozitivelor Medicale din Romania a realizat o evaluare in baza careia a emis o autorizatie pentru nevoi speciale valabila in Romania si in baza careia se permite administrarea in unitatile sanitare, sub supraveghere medicala, avand o utilizare restrictiva.

In India, tara de provenienta, FAVIPIRAVIR are un aviz temporar pentru fabricatie si comercializare obtinut in urma unui proces de evaluare accelerata si conditionata de multiple cerinte si care nu poate fi asimilata cu o autorizatie de punere pe piata emisa in acord cu legislatia europeana in vigoare.

“Dupa discutiile avute cu specialistii din Comisia de boli infectioase si conducerea Agentiei Nationale a Medicamentului, vom studia posibilitatea eliberarii acestui medicament in ambulatoriu prin farmaciile de circuit inchis din cadrul spitalelor, gratuit, numai cu prescriptie medicala si cu urmarirea bolnavului pe parcursul tratamentului de catre medicul de familie”, a declarat dr. Andrei BACIU, secretar de stat in Ministerul Sanatatii, potrivit unui comunicat de presa.

Conform Protocolului National de tratament al bolnavilor infectati cu virusul SARS-Cov-2, medicamentul FAVIPIRAVIR este recomandat a fi administrat in formele usoare si medii de infectie cu noul corornavirus in prima saptamana de boala.

Intr-o adresa catre Ministerul Sanatatii, Comisia de specialitate de boli infectioase considera ca medicamentul poate fi eliberat in spital si ambulatoriu la recomadarea medicilor, numai cu prescrisptie medicala.

Referitor la profilul de siguranta din datele preliminare disponibile, FAVIPIRAVIR prezinta un risc de teratogenicitate si risc de afectare hepatica.

ANMDMR a initiat si aprobat distribuirea de catre distribuitorul local din Romania a unei „Comunicari directe catre profesionistii din domeniul sanatatii” cu scopul de a informa medicii prescriptori din spitale, precum si pacientii cu privire la riscurile utilizarii medicamentului.

Aceasta comunicare a fost publicata pe website-ul institutiei in data de 07.07.2021 si este disponibila AICI.

Etichete: favipiravir, tratament covid, eliberare favipiravir

autor

Autor: Adriana Pavel

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri medicale: