Rafila: Asigurarea accesului precoce al pacientilor la servicii ambulatorii
Rafila: Asigurarea accesului precoce al pacientilor la servicii ambulatorii
Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/rafila-asigurarea-accesului-precoce-al-pacientilor-la-servicii-ambulatorii/
Asigurarea accesului precoce al pacientilor la servicii ambulatorii si incurajarea tuturor persoanelor care sunt diagnosticate pozitiv sa se prezinte din primele zile la medic – sunt printre solutiile propuse de medicul Alexandru Rafila pentru pentru gestionarea cat mai buna a unui eventual val 5 al pandemiei.
“De 5 zile avem o rata de reproducere a infectiei scazuta, cea mai mica din ultimul mult timp, avem 0,66, vedem cand lucrurile incep sa se schimbe intr-un fel sau in altul. In mod evident, din punctul meu de vedere, primul lucru care ar trebui facut ar fi asigurarea accesului precoce al pacientilor la servicii ambulatorii si incurajarea tuturor persoanelor care sunt diagnosticate pozitiv sa se prezinte din primele zile la medic, pentru ca aceste cazuri complicate si numarul mare de decese a fost cauzat, si asta e una dintre concluziile raportului Organizatiei Mondiale a Sanatatii, de prezentarea tardiva la medic, de obicei in unitatile de primiri-urgente, a pacientilor care au dezvoltat forme complicate. Si, aceasta prezentare tardiva a dus, in mod evident, la cresterea numarului de decese si la supraaglomerarea sectiilor de terapie intensiva”, a declarat Prof. Dr. Alexandru Rafila, citat de Agerpres.
El a subliniat ca una dintre solutii este aceea de ‘dezvoltare a serviciilor ambulatorii’.
“Trebuie sa avem niste discutii foarte clare, trebuie sa ne ajute, in mod evident, medicii de familie, trebuie sa vedem ce facem cu ambulatoriile de specialitate. Si, atat cate se poate, tratamentul de administrat corect in ambulatoriu. Si sa terminam cu medicatia aceasta care nu are nicio legatura cu tratamentul infectiei si care inca este practicata pe scara larga in Romania si care, vedeti, duce la aparitia de cazuri complicate, pentru ca, nefiind eficienta, in mod evident, se ajunge ca pacientii sa se prezinte tardiv la medic. Medicatia de acasa, care fie e prescrisa neconform, fie nu e prescrisa de nimeni si oamenii isi fac rost, in ghilimele, de medicamente si se trateaza singuri. Astea sunt lucrurile cele mai grave care duc, pana la urma, la aparitia problemelor si la mortalitatea, care este incredibil de mare, din Romania. Ganditi-va ca noi am fost pe primul loc in lume in ceea ce priveste numarul de decese raportate la populatie”, a afirmat Rafila potrivit sursei citate.
Potrivit medicului, acest lucru nu este intamplator, pentru ca ‘aceasta neincredere a oamenilor in sistemul de sanatate, in general in autoritati, a facut ca ei sa se prezinte foarte tarziu la medic’.
Etichete: acces pacienti ambulatoriu, solutii pandemie, alexandru rafila
Autor: Adriana Pavel
0 Comentarii