Cosmin Popa (UMFST): Este vital sa se faciliteze accesul populatiei la serviciile psihologice

08/06/2022
Cosmin Popa (UMFST): Este vital sa se faciliteze accesul populatiei la serviciile psihologice

Cosmin Popa (UMFST): Este vital sa se faciliteze accesul populatiei la serviciile psihologice

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/cosmin-popa-umfst-este-vital-sa-se-faciliteze-accesul-populatiei-la-serviciile-psihologice/

Conf. univ. dr. Cosmin Popa, desemnat recent vicepresedinte al Comisiei de Psihologie Clinica si Psihoterapie din cadrul Colegiului Psihologilor din Romania, spune ca “este important, daca nu chiar vital, sa se faciliteze accesul populatiei la serviciile psihologice clinice si psihoterapeutice”.

“Ca psiholog si in calitate de vicepresedinte al Comisiei de Psihologie Clinica si Psihoterapie, consider ca este nevoie de crearea unor „parghii” sociale, in asa masura incat orice persoana din aceasta tara care se confrunta cu probleme emotionale sau de sanatate mintala sa poata avea acces direct si rapid la un psiholog clinician si/sau psihoterapeut. Cu alte cuvinte, psihologii ar trebui sa poata incheia in mod direct un contract cu Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, tinand cont de faptul ca acesta este demersul adoptat de foarte multa vreme in tarile occidentale, iar in definitiv acest proces nu ar face altceva decat sa permita si sa faciliteze accesul populatiei la serviciile psihologice”, a aratat conf. univ. dr. Cosmin Popa, potrivit unui comunicat de presa.

Potrivit acestuia, in tarile avansate “observam faptul ca profesia de psiholog este una dintre cele mai respectate si apreciate, insa, din pacate, in Romania lucrurile nu sunt foarte bine delimitate”

“Acest statut in cadrul Colegiului Psihologilor din Romania este unul care ma onoreaza si care implica un grad mare de resposabilitate. Le multumesc tuturor colegilor mei psihologi pentru sprijinul acordat de-a lungul acestor alegeri si vreau sa-i asigur de intreaga mea consideratie. In acest mandat, imi propun, dincolo de planul de dezvoltare personala, o implicare a intregii comunitati psihologice, care sa aiba un scop comun, mai exact cresterea prestigiului profesional in cadrul societatii. Daca aruncam o privire la tarile avansate care au deja o indelungata traditie in practica si cercetarea din domeniul psihologiei clinice si a psihoterapiei, observam faptul ca profesia de psiholog este una dintre cele mai respectate si apreciate. Acest lucru se intampla mai cu seama datorita implicatiilor si beneficiilor pe care le aduce practica/serviciile psihologice in cadrul societatii. Din pacate, in Romania lucrurile nu sunt foarte bine delimitate, astfel ca o persoana care are nevoie de servicii psihologice are doua alternative: isi plateste sedintele de psihoterapie/evaluare sau beneficiaza de cateva sedinte de consiliere/evaluare platite de catre Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, contractul cu casa fiind incheiat in prealabil intre CNAS si un medic psihiatru. Acest lucru il transforma pe psiholog intr-un simplu prestator de servicii in relatie contractuala cu un medic psihiatru si, de asemenea, se complica foarte mult procesul de adresabilitate in cazul pacientului. Iar aceasta se intampla in conditiile in care prevalenta tulburarilor depresive si anxioase a crescut in toata lumea in ultimii doi ani”, a explicat conf. univ. dr. Cosmin Popa.

Colegiul Psihologilor din Romania reprezinta institutia profesionala care acrediteaza practicarea profesiei de psiholog la nivel national prin eliberarea avizelor de libera practica pentru profesionistii din domeniul psihologiei.

Din punct de vedere organizatoric, in cadrul acestei institutii, putem aminti mai multe comisii de specialitate aferente fiecarei ramuri profesionale, cum ar fi psihologia clinica, muncii, transporturilor, educationala sau a sigurantei nationale.

Toate aceste comisii si comitetul director isi desfasoara activitatea la sediul central din Bucuresti, unde au loc si interviurile de schimbare a treptei de specializare, respectiv psiholog specialist si psiholog psincipal.

“Dintre acestea, Comisia de Psihologie Clinica si Psihoterapie este in mod special asociata cu serviciile focalizate pe optimizarea calitatii vietii prin prevenirea si ameliorarea problemelor din spectrul tulburarilor psihologice. Astfel, prin statutul Comisiei de Psihologie Clinica si Psihoterapie isi propune imbunatatirea procesului de acces in profesie a psihologilor clinicieni si psihoterapeutilor, prin cresterea standardelor profesionale generale si specifice, dar si a facilitarii pregatirii profesionale continue prin participarea la cursuri de formare adaptate programelor existente la nivel international. De asemenea, alte obiective importante sunt dezvoltarea calitatii serviciilor de sanatate mintala in Romania, prin combaterea dezinformarii legate de acest domeniu si promovarea interventiilor psihologice eficiente pentru o gama larga de dificultati emotionale si comportamentale”, a transmis conf. univ. dr. Cosmin Popa.

Conf. univ. dr. Cosmin Popa este coordonatorul Departamentului de Consiliere, Orientare Profesionala si Informare Studenti din cadrul Universitatii de Medicina, Farmacie, Stiinte si Tehnologie „George Emil Palade” din Targu Mures.

Etichete: acces la servicii psihologice, servicii de sanatate mintala, contract psiholog CNAS, conf. univ. dr. Cosmin Popa

autor

Autor: Adriana Pavel

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri medicale: