Sfarsitul unei iluzii

Este un paradox remarcabil faptul ca in momentul de varf (comparativ cu tot trecutul nostru) al realizarilor umane materiale si tehnologice ale Romaniei, ne trezim coplesiti de anxietate, inclinati spre depresie, ingrijorati de cum aparem in ochii altora, nesiguri de prieteniile noastre, tentati de consum si lipsiti de o viata comunitara.

In lipsa unor relatii sociale calme si a satisfactiei emotionale de care cu totii avem nevoie, cautam alinarea in mancatul excesiv, cumparatul obsesiv, sau cadem prada alcoolului, psihotropelor sau drogurilor.  Cum se face ca avem parte de atata suferinta emotionala si mentala in ciuda nivelului de bunastare si confort nemaiintalnite in istoria noastra nationala? Ce ne lipseste este ceva mai mult decat timpul petrecut in compania prietenilor si a familiei. Ne comportam ca si cum viata noastra ar fi o batalie continua pentru supravietuirea psihologica, o lupta impotriva stresului si a epuizarii emotionale. Unii dintre noi doresc o societate centrata pe valori, comunitate si familie, departe de lacomia si excesul ultimilor ani. Totusi majoritatea inca nu si-au realizat idealul material, tot mai iluzoriu, si continua sa se poarte egoist si iresponsabil intr-o societate tot mai fragmentata. Clasa politica nu pare a fi interesata de subiect si a renuntat sa incerce sa ne ofere o viziune coerenta capabila sa ne inspire sa creeam o societate mai buna.Criza economica nu a facut decat sa ne abata atentia de la societatea bolnava, la economia bolnava. In loc sa ne straduim sa avem o societate mai buna, fiecare se straduieste individual sa-si intareasca pozitia in societatea existenta.  Daca dorim sa ne cresca calitatea vietii trebuie sa ne mutam atentia si eforturile de la standardele materiale  la imbunatatirea starii de bine psihologic si social al intregii societati.  Cum pomenim insa de psihologie, discutia tinde sa se indrepte spre solutii individuale. Masinaria politica este impotmolita in noroi!

Voi incepe prin a spune ca dovezile statistice ne arata ca cresterea economica si-a atins limitele in ceea ce priveste furnizarea fericirii umane, cel putin in tarile civilizate. Cand lupii bantuiau pe ulitele satului, vremurile bune insemnau pur si simplu sa ai burta plina si sa fii la adapost. Pentru majoritatea dintre noi apa potabila, casa incalzita si frigiderul plin sunt lucruri de la sine intelese. Multi ne dorim sa mancam mai putin decat o facem in mod obisnuit. Pentru prima data in istorie saracii sunt in medie mai grasi decat bogatii. Cresterea economica, care a fost pana acum motorul progresului, si-a atins limitele in tarile dezvoltate. Statisticile ce masoara bunastarea si fericirea indica o plafonare a indicilor in tarile civilizate, in timp ce creste frecventa anxietatii, depresiei si a problemelor sociale.

In figura alaturata vedeti tendintele sperantei de viata in functie de produsul intern brut pentru diferite etape de dezvoltare economica. Printre tarile sarace speranta de viata creste rapid in primele stadii de dezvoltare economica, iar printre tarile cu venit mediu rata de crestere a sperantei de viata incetineste. Pe masura ce nivelul de trai creste iar tarile devin tot mai bogate, relatia dintre cresterea economica si speranta de viata devine tot mai slaba. Spre capatul din dreapta sus al graficului curba devine orizontala, ceea ce inseamna ca pentru tarile bogate acumularea de noi bogatii nu mai adauga nimic la speranta de viata. Motivul pentru care curba se aplatizeaza nu este dat de faptul ca am atins limitele biologice ale sperantei de viata. Chiar si cele mai bogate tari beneficiaza de progresul medicinei. Ceea ce s-a schimbat este faptul ca cresterea sperantei de viata a incetat sa mai fie legata de nivelul material de trai. Cu fiecare decada care trece, speranta de viata in tarile bogate creste cu 2 – 3 ani, dar acest lucru nu mai depinde de cresterea economica.  De  aceea cetatenii SUA nu au o speranta de viata mai mare decat grecii desi sunt de doua ori mai bogati decat ei. Cu cat tara este mai bogata cu atat cresterea nivelului matrial de trai contribuie mai putin la speranta de viata si la starea de sanatate in general.

Ce altceva mai este important pentru noi, in afara de speranta de viata si starea de sanatate?  Desigur cautarea si atingerea fericirii, pe care americanii o considera atat de importanta  incat au trecut-o si in Constitutie ca pe un drept fundamental. Economistul Richard Layard a demonstrat ca asemenea sperantei de viata si sanatatii, fericirea in tarile foarte bogate inceteaza sa mai fie corelata  cu acumularea de bogatie suplimentara. Fericirea creste in tarile sarace proportional cu cresterea economica, dar de la un anumit nivel al bogatiei in sus intra „in platou”.Desigur definitia fericirii are multe particularitati culturale locale. In unele societati sa nu spui ca esti fericit inseamna ca admiti ca esti un ratat; in altele sa pretinzi ca esti fericit este o dovada de fudulie. Cu toate acestea studiile lui Layard arata ca la un venit anual de peste 25.000 $ per capita, corelatia dintre cresterea venitului si cresterea fericirii este foarte slaba. Studii de durata facute in Japonia, SUA si Regatul Unit arata ca pe o perioada suficient de lunga ca sa se relizeze dublarea venitului, fericirea nu a crescut semnificativ. Acelasi model este valabil si pentru alti indicatori ai bunastarii precum „masura bunastarii economice” si „indicatorul autentic al progresului” care calculeaza beneficiile nete ale dezvoltarii dupa ce se scad costurile cu poluarea si ambuteiajele din trafic. In tarile sarace cresterea economica continua sa fie esentiala pentru sanatate si fericirea locuitorilor.Dar odata atins pragul bogatiei, cresterea venitului conteaza din ce in ce mai putin.

Daca esti flamand, o paine este esentiala pentru sanatatea si bunastare ta. Dar daca esti satul o suta de paini s-ar putea chiar sa te deranjeze. Mai devreme sau mai tarziu, de-a lungul istoriei cresterii economice, tarile ating un prag al afluentei de la care beneficiile aduse de cresterea bogatiei scad.

Tendintele privind mortalitate confirma acelasi model. Cand tarile incep sa se imbogateasca primele care scad sun bolile saraciei: malnutritia, tuberculoza, holera, rujeola. Acestea inceteaza sa mai fie principalele cauze de deces. Apar inschimb bolile afluentei: bolile cardiovasculare, diabetul, cancerul, bolile degenerative. In timp ce bolile saraciei omoara mai ales copiii, bolile afluentei omoara mai ales adultii.

Romania nu a atins pragul celor 25.000$ pe an, dar in mod sigur va ajunge acolo. Discutia ar putea sa vi se para prematura acum, desi semnele suferintelor datorate cresterii haotice le avem deja. Rostul ei este sa speculeze unul din avantajele relativei inapoieri. Putem sa ne elaboram un model de dezvoltare sociala care sa evite greselile facute de ceilalti. Dar vrem noi acest lucru?