Sesizare privind legea ce ar permite unor medici sa ocupe functii de conducere pana la 70 de ani
Sesizare privind legea ce ar permite unor medici sa ocupe functii de conducere pana la 70 de ani
Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/sesizare-privind-legea-ce-ar-permite-unor-medici-sa-ocupe-functii-de-conducere-pana-la-70-de-ani/
Curtea Constitutionala a Romaniei discuta sesizarea USR si Forta Dreptei in legatura cu legea care ar permite, potrivit semnatarilor sesizarii, ca unii medici sa poata ocupa pana la varsta de 70 de ani functii de conducere in spitalele publice.
Este vorba despre Legea privind aprobarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului 150/2022 pentru modificarea si completarea Legii 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii si a Legii 151/2010 privind serviciile specializate integrate de sanatate, educatie si sociale adresate persoanelor cu tulburari din spectrul autist si cu tulburari de sanatate mintala asociate, precum si pentru stabilirea unor masuri in domeniul sanatatii, relateaza Agerpres.
Potrivit sursei citate, parlamentarii USR si Forta Dreptei invoca in sesizarea depusa la CCR incalcarea mai multor prevederi constitutionale, incepand cu incalcarea principiului bicameralismului, in conditiile in care forma adoptata de Camera Deputatilor se indeparteaza ‘in mod substantial’ de forma adoptata de Senat.
“Concret, in timp ce la Senat dezbaterea s-a axat pe cadrul legal prin care sa fie asigurat accesul nediscriminatoriu al pacientilor cu autism la serviciile conexe actului medical, la Camera Deputatilor dezbaterea s-a axat pe ocuparea functiilor de conducere in unitatile sanitare. Dupa cum se poate observa, amendamentele aduse de PSD si PNL la Camera Deputatilor nici macar nu au legatura cu obiectul de reglementare al propunerii legislative’, sustine USR, care adauga ca legea votata de majoritatea PSD – PNL incalca si principiul legalitatii, in conditiile in care modificarile privind ocuparea functiilor de conducere ‘nu au fost deloc justificate sau fundamentate”, potrivit sursei citate.
Totodata, USR reaminteste ca, prin amendamentele aduse de PSD si PNL ordonantei privind accesul nediscriminatoriu la serviciile conexe actului medical pentru copiii si adultii cu autism (OUG 150/2022), profesorii universitari, medicii membri titulari si membri corespondenti ai Academiei de Stiinte Medicale si ai Academiei Romane, medicii primari doctori in stiinte medicale “vor putea ocupa pana la varsta de 70 de ani functii de conducere in spitalele publice si in serviciile publice de ambulanta”.
Etichete: functii de conducere medici, CCR
Autor: Adriana Pavel
0 Comentarii