Parlamentul European aproba terapiile bazate pe celule stem din sange ombilical

14/12/2012

Parlamentul European aproba terapiile bazate pe celule stem din sange ombilical

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/parlamentul-european-aproba-terapiile-bazate-pe-celule-stem-din-sange-ombilical/

Membrii Parlamentului European recomanda  cresterea cooperarii intre statele membre si  cooperarea intre  bancile familiale si registrele publice de sange ombilical, astfel incat prin cresterea numarului de unitati de sange ombilical disponibile, un numar mai mare de pacienti sa poata fi tratati.Avand in vedere importanta celulelor stem in tratarea diferitelor afectiuni, Parlamentul European aproba terapiile bazate pe aceste celule colectate din sangele ombilical. Pana la ora actuala in UE doar la 1 % dintre nasteri se recolteaza celule stem.

 “Salut atitudinea pozitiva  a Parlamentului European fata de subiectul recoltarii si depozitarii celulelor stem  in sistem familial. Consider ca existenta unei banci publice de celule stem, alaturi de cea familiala ar oferi  parintilor o optiune suplimentara de a pastra aceasta “rezerva de sanatate” la nasterea copilului lor”, a declarat dr Tudor Panu, Director General al Cord Blood Center Medical, prima banca de celule stem din Romania.

Despre celulele stem

Sangele ombilical contine celule stem hematoformatoare, capabile de a da  nastere celulelor din sange, precum si alte categorii de celule promotoare ale regenerarii tesuturilor si organelor. Acestea pot juca un rol crucial in tratamentul multor afectiuni. Iar cercetarile sunt tot mai intense. Astfel, in prezent, doua echipe de cercetatori americani evalueaza noi perspective terapeutice pentru tratarea autismului si  a accidentului vascular cerebral (AVC) la copii,  prin utilizarea sangelui ombilical.

Studii in desfasurare

Sutter Institute for Medical Research California a initiat un nou studiu medical inovator privind  posibilitatea utilizarii terapeutice a grefei proprii de sange placentar pentru tratarea autismului. Cercetatorii  isi propun sa evalueze efectul terapeutic al administrarii unei unitati de sange placentar prin aprecierea achizitiilor de limbaj, de invatare sau prin imbunatatirea comportamentului copiilor tratati,  cu varste intre 2 si 7 ani.Pacientii inclusi in studiu sunt atenti selectati si evaluati.Au fost selectate doua grupuri din numarul total de pacienti, iar primului i se va administra intravenos unitatea de sange placentar,  in timp ce celui de-al doilea grup, i se va injecta o solutie salina cu caracteristici aproape identice cu cele ale grefei reale , avand insa efect placebo. Ambele grupe vor fi evaluate pe durata a 6 luni, apoi, grupele vor fi schimbate intre ele, astfel incat sa se poata corect aprecia potentialul efect terapeutic al sange ombilical, versus efectul placebo. 

University of Texas Health Science Center  din Huston testeaza o noua procedura terapeutica la copiii care au avut un accident vascular cerebral ischemic. Cercetatorii considera ca celulele stem vor contribui la imbunatatirea raspunsului fiziologic si a modificarilor anatomice adaptative ale creierului aparute dupa un asemenea eveniment, oferind astfel posibilitatea obtinerii unui recuperari functionale mai bune a pacientilor. Pacientilor cu varste cuprinse intre 6 luni si 6 ani li se va administra grefa de celule stem iar timp de 2 ani vor fi supravegheati si evaluati de catre un medic specialist in neurologie infantila.  Ipoteza studului se va confirma, daca pacientii vor avea mai bune achizitii motorii, dezvoltarea generala se va imbunatati iar partile afectate ale creierului se vor regenera mai rapid.

 

Articol realizat de Echipa de Redactie FormareMedicala.ro

 

Autor: Dorina Pirau

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri medicale: