Purpura Fulminans, o afectiune medicala severa si rara | Simptome, tratament si preventie

25/07/2024
Purpura Fulminans, o afectiune medicala severa si rara | Simptome, tratament si preventie

Purpura Fulminans, o afectiune medicala severa si rara | Simptome, tratament si preventie

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/purpura-fulminans-o-afectiune-medicala-severa-si-rara-simptome-tratament-si-preventie/

Purpura fulminans este o afectiune medicala severa si rara, caracterizata prin aparitia brusca de leziuni cutanate purpurice, hemoragice si necrotice.

Afectiunea este de obicei asociata cu coagulopatii severe (tulburari de coagulare a sangelui) si se poate manifesta in contextul infectiilor severe, deficientelor de proteine anticoagulante sau in cadrul unor tulburari autoimune, spun medicii de la Spitalul Victor Babaes Timisoara.

Potrivit Dr. Andra Saizu, medicul rezident Boli Infectioase, purpura fulminans de cauza infectioasa este adesea asociata cu sepsisul bacterian, cel mai frecvent cauzat de meningococ, dar poate fi cauzata si de alte bacterii, precum Streptococcus pneumoniae si Staphylococcus aureus.

Simptome

Debutul este unul brusc, prin febra inalta, frison, dureri ale articulatiilor ori musculare, dar si purpura vasculara (mici pete rosii-mov care apar pe piele din cauza spargerii vaselor de sange) care este prezenta in 30-75% din cazuri.
Purpura poate fi precedata de un rash maculopapulos (eruptie cutanata caracterizata printr-o zona plata, rosie pe piele, care este acoperita cu mici umflaturi). In majoritatea cazurilor, purpura vasculara evolueaza rapid catre leziuni hemoragice si necrotice, fiind adesea simetrice, localizate la nivelul trunchiului si al extremitatilor.

Tratament

Tinand seama de gravitate si de riscul de evolutie fulminanta catre deces, administrarea primei doze de antibiotic in purpura fulminans este o urgenta majora si primeaza in fata testelor de diagnostic. Gestionarea multidisciplinara, incluzand medici infectionisti, hematologi si medici de terapie intensiva, este esentiala pentru un management optim al pacientilor afectati.

Evolutia este extrem de rapida (fulminanta) catre insuficienta pluriorganica (organele cedeaza pe rand), sindrom de coagulare intravasculara diseminata, necroza hemoragica de suprarenale, soc septic si deces. Prognosticul este rezervat, cu o rata de mortalitate ridicata, in special daca nu este tratata prompt. Supravietuitorii pot prezenta sechele pe termen lung, incluzand amputari datorate necrozei tisulare extinse.

Preventia

Profilaxia Purpurei Fulminans de cauza infectioasa se concentreaza pe prevenirea infectiilor care pot declansa aceasta afectiune grava. Iata cateva masuri esentiale de profilaxie:

1.Vaccinarea impotriva Neisseria meningitidis, Streptococcus pneumoniae, Haemophilus influenzae tip b. Este recomandata in special copiilor, varstnicilor, persoanelor care traiesc in comunitati (ex. aziluri de batrani, camine studentesti etc.), precum si persoanelor cu conditii medicale preexistente (boli cronice, imunodeficiente).

2.Spalarea mainilor. Practicarea unei igiene riguroase a mainilor cu apa si sapun sau dezinfectanti pe baza de alcool poate reduce transmiterea agentilor patogeni.

3.Evitarea contactului strans cu persoanele bolnave. Limitarea expunerii la persoane cu infectii respiratorii sau alte infectii contagioase.

Sursa: Spitalul Victor Babes Timisoara/FB

Etichete: purpura fulminans, simptome purpura fulminans, tratament purpura fulminans, sepsisul bacterian, spitalul victor babes timisoara

autor

Autor: Adriana Pavel

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri: