Un coeficient de peste 8% din populatia Romaniei este inscrisa in tabloul bolilor pulmonare

25/09/2024
Un coeficient de peste 8% din populatia Romaniei este inscrisa in tabloul bolilor pulmonare

Un coeficient de peste 8% din populatia Romaniei este inscrisa in tabloul bolilor pulmonare

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/un-coeficient-de-peste-8-din-populatia-romaniei-este-inscrisa-in-tabloul-bolilor-pulmonare/

Aproximativ 2,3 milioane de persoane sunt diagnosticate cu afectiune cronica respiratorie, a declarat rectorul Universitatii de Medicina si Farmacie ‘Carol Davila’, Viorel Jinga, care a tras un nou semnal de alarma asupra factorilor de risc.

“Spun acest lucru intr-un context statistic national extrem de ingrijorator in care regasim un coeficient de peste 8% din populatia Romaniei inscrisa in tabloul bolilor pulmonare, aproximativ 2,3 milioane de persoane fiind diagnosticate cu afectiune cronica respiratorie. Motiv pentru care vom incerca si astazi sa tragem impreuna un nou semnal de alarma asupra factorilor de risc care conduc la aparitia acestor boli grave si totodata sa aducem un plus substantial conditiilor actuale de diagnostic si tratament pentru a crea premisele noi actului medical in aceasta complexa specialitate medicala pneumologi”, a declarat Viorel Jinga, in cadrul unui eveniment organizat in contextul Zilei Mondiale a Plamanilor, potrivit Agerpres.

Totodata, el a subliniat importanta dezvoltarii preventiei medicale in sistemul educational romanesc. In opinia sa, sunt necesare campanii de informare si constientizare la nivelul tinerilor cu privire la impactul factorilor de risc asupra sanatatii pulmonare.

Viorel Jinga a mai spus ca bolile pulmonare reprezinta una dintre principalele cauze de mortalitate, inregistrandu-se anual la nivel mondial milioane de decese.

“Singur sau in asociere, fondul genetic, fumatul, infectiile, dar mai ales poluarea si stresul, factori de risc preponderenti in secolul XXI, conduc in fiecare an la aparitia de milioane de cazuri noi de imbolnaviri ale aparatului respirator”, a mai aratat rectorul UMF Carol Davila Bucuresti.

Potrivit acestuia, pentru reducerea la nivel global a impactului bolilor respiratorii asupra pacientilor este necesar un plan de preventie sustenabil, care ‘cu siguranta’ va produce efecte pozitive atat din punct de vedere social, cat si economic.

Etichete: boli pulmonare, afectiuni cronice respiratorii, ziua mondiala a plamanilor, viorel jinga

autor

Autor: Adriana Pavel

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri medicale: