Spitalul Militar Central: Primele proceduri de ablatie a fibrilatiei atriale prin electroporatie
Spitalul Militar Central: Primele proceduri de ablatie a fibrilatiei atriale prin electroporatie
Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/spitalul-militar-central-primele-proceduri-de-ablatie-a-fibrilatiei-atriale-prin-electroporatie/
Echipa de electrofiziologie din cadrul laboratorului Spitalului Universitar de Urgenta Militar Central “Dr. Carol Davila” a realizat, la finalul lunii octombrie, primele proceduri de ablatie a fibrilatiei atriale prin electroporatie (PFA – pulsed field ablation) din Romania.
Potrivit reprezentantilor unitatii sanitare, aceasta metoda avansata elimina cu precizie tesuturile aritmogene folosind impulsuri de energie inalta, inlocuind tehnicile traditionale care utilizeaza caldura sau racirea.
“Prin capacitatea de a viza exclusiv miocitele cardiace, electroporatia reduce riscul unor complicatii grave, cum ar fi fistula atrio-esofagiana sau paralizia nervului frenic. Fiind o procedura rapida si eficienta, aceasta a devenit deja standard de ingrijire in multe centre europene de referinta.”, a transmis Spitalul Militar Central, intr-un comunicat de presa.
Procedurile au fost efectuate sub anestezie generala, cu ghidaj ecografic intracardiac (ICE) si radiologic, utilizand un cateter PFA adaptabil.
Interventiile au fost realizate de lt. col. medic dr. Iliese Vasile si dr. Radu Andrei-Dan, sub indrumarea prof. dr. Joseph Kautzner, cu sprijinul echipei de anestezie si al inginerilor specialisti Irina Antonescu, Augustin Ivascu, Nikola Petrovic, Stefan Petre si Bogdan Vasile.
Etichete: spitalul militar central, ablatie a fibrilatiei atriale, electroporatie
Autor: Adriana Pavel
0 Comentarii