APMGR: Paracetamolul si Metforminul ar putea disparea din farmacii

06/11/2024
APMGR: Paracetamolul si Metforminul ar putea disparea din farmacii

APMGR: Paracetamolul si Metforminul ar putea disparea din farmacii

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/apmgr-paracetamolul-si-metforminul-ar-putea-disparea-din-farmacii/

Romanii ar putea ramane fara Paracetamol si Metformin (cel mai utilizat tratament accesibil pentru diabet) din cauza blocajelor legislative si administrative persistente, atrag atentia producatorii de medicamente generice, care subliniaza ca fara masuri urgente, pacientii vor ramane fara acces la tratamente de baza sau vor plati mai mult pentru ele.

In context, Asociatia Producatorilor de Medicamente Generice din Romania (APMGR) mai spune ca autoritatile vor pierde ocazia de a realiza optimizari bugetare semnificative in sistemul public de sanatate.

“Birocratia nu poate justifica pierderi de vieti sau de resurse financiare. Solicitam autoritatilor competente, Ministerul Sanatatii, Casei Nationale de Asigurari de Sanatate si Agentiei Nationale a Medicamentului, sa ia masuri pentru a modifica legislatia, astfel incat pacientii sa aiba acces mai rapid la medicamentele generice si biosimilare. In acest fel, resursele financiare existente vor putea fi utilizate mai eficient pentru a trata un numar cat mai mare de pacienti. Intr-un moment in care sanatatea publica este o prioritate si in care bugetul pentru compensarea medicamentelor nu este suficient, optimizarea bugetelor prin facilitarea accesului pacientilor la medicamente cu preturi mai mici este o masura necesara si urgenta.” spune Simona Cocos, presedinte APMGR, potrivit unui comunicat de presa.

Conform APMGR, Directiva UE privind tratarea apelor urbane reziduale este ‘cea mai noua lovitura’ data producatorilor de medicamente generice si, implicit, pacientilor, din cauza ca aceasta impune taxe noi.

“Cel mai probabil, ea va avea un impact devastator asupra unor fabrici de medicamente generice 100% romanesti si/sau asupra unor linii de productie si va afecta grav securitatea aprovizionarii cu medicamente generice, amenintand disponibilitatea unor medicamente critice. De pilda, ar putea duce la disparitia Paracetamolului si a Metforminului – cel mai frecvent medicament prescris oral pentru pacientii cu diabet zaharat de tip 2. Ce se intampla, de fapt, este ca aceasta directiva impune taxe noi pentru producatorii de medicamente, care nu pot sa gestioneze costurile prin majorarea preturilor, deoarece acestea sunt strict reglementate de Ministerul Sanatatii”, se explica in comunicat.

Astfel, afirma APMGR, in cazul Paracetamolului, dat fiind ca este un medicament cu pret nereglementat, impactul directivei va fi o crestere a pretului cu 45% care va fi suportata integral de pacienti.

De asemenea, in cazul Metforminului, ‘pretul ar trebui sa creasca cu 48%’, insa fiind vorba despre un medicament cu pret reglementat de stat, ‘probabil va fi retras din piata’, nemaiputand fi sustenabil.

“In aceeasi situatie, se regasesc cele peste 700 de medicamente generice compensate cu preturi de pana in 10 lei. (…) In Romania, preturile la medicamente sunt stabilite folosind un sistem de referinta, care ia in calcul cel mai mic pret dintr-un cos de 12 state membre UE. Acest sistem pune in impas multe medicamente cu preturi mici”, transmite APMGR.

Potrivit reprezentantilor producatorilor de medicamente generice, incepand din 2023, in Romania, taxa clawback pentru medicamentele generice este de 15%, ‘o valoare dificil de suportat’ pentru medicamentele cu preturi mici si care face ca multe dintre acestea sa devina nesustenabile. APMGR sustine ca, in perioada 2013 – 2020, peste 2.000 de medicamente generice au disparut de pe piata.

“In Romania, in contractele cost-volum dintre CNAS si producatorii de medicamente intra in principal medicamentele inovative, iar cand brevetele acestora expira medicamentele generice ar trebui sa intre automat in listele de rambursare. Realitatea insa arata diferit: accesul medicamentelor generice pe lista medicamentelor compensate se produce cu o intarziere si de doi ani de la expirarea brevetului medicamentului inovativ ceea ce duce la cheltuieli importante si pierde sansa de a trata mai multi pacienti”, mai sustin reprezentantii APMGR.

Potrivit sursei citate, medicamentele generice trateaza ‘peste 70%’ dintre pacienti, intra pe piata cu preturi mai mici decat medicamentul inovativ cu 40% (in primul an) – 70% (in al patrulea an), asigura medicamente esentiale pentru un grup demografic mai larg.

Etichete: medicamente generice, paracetamol, metforminul, producatorii de medicamente generice din romania, APMGR

 

autor

Autor: Adriana Pavel

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri medicale: