SNMF: Un medic care se opune vaccinarii nu este compatibil cu dreptul de libera practica medicala

SNMF: Un medic care se opune vaccinarii nu este compatibil cu dreptul de libera practica medicala
Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/snmf-un-medic-care-se-opune-vaccinarii-nu-este-compatibil-cu-dreptul-de-libera-practica-medicala/
Societatea Nationala de Medicina Familiei (SNMF), alaturi de alti profesionisti din sanatate, marcheaza 50 de ani de la initierea a Programului Extins de Imunizare (EPI), lansat in mai 1974 pentru a oferi fiecarui copil sanse egale la o viata lunga si sanatoasa.
Programul, inceput cu vaccinarea impotriva tuberculozei, tetanosului, tusei convulsive, difteriei, rujeolei si poliomielitei, acopera astazi 13 vaccinuri pentru toate grupele de varsta si a contribuit la salvarea a peste 154 de milioane de vieti, echivalentul a 6 vieti in fiecare minut.
In cadrul Saptamanii Europene a Vaccinarii (27 aprilie – 3 mai 2025), SNMF continua traditia de a organiza evenimente dedicate publicului larg si profesionistilor din sanatate, prin Grupul de Vaccinologie infiintat in 2013.
Organizatia subliniaza importanta vaccinarii pe tot parcursul vietii pentru reducerea mortalitatii infantile, cresterea sperantei de viata si combaterea bolilor prevenibile prin vaccinare, obiective realizabile doar prin atingerea unei acoperiri vaccinale optime.
De asemenea, SNMF atrage atentia asupra scaderii increderii in vaccinare, cauzata de dezinformare, teorii conspirationiste si opinii contrare din partea unor membri ai comunitatii medicale. Societatea se delimiteaza ferm de personalul medical care se opune vaccinarii.
“Traversam insa o perioada dificila din cauza unei scaderi a increderii in vaccinuri pe fondul perioadei postpandemice, a impactului promovarii stirilor false in retelele sociale, dar si din cauza teoriilor conspirationiste la care din pacate au aderat si colegi profesionisti din sanatate.
Societatea Nationala de Medicina Familiei (SNMF) se delimiteaza cu fermitate de personalul medical care se opune vaccinarii si considera ca opiniile personale nu trebuie niciodata confundate cu deciziile de sanatate publica, iar profesionistii care se distanteaza de dovezile stiintifice si prin deciziile lor afecteaza flagrant sanatatea populatiei, ar trebui sa suporte consecintele legale. Un medic care se opune vaccinarii nu este compatibil cu dreptul de libera practica medicala!”, a transmis SNMF, luni, intr-un comunicat de presa.
Totodata, medicii de familie SNMF solicita clasei politice sa sprijine preventia si vaccinarea prin politici de sanatate responsabile, o comunicare eficienta si finantare adecvata, inclusiv prin imbunatatirea programelor de vaccinare cu produse autorizate de Agentia Europeana a Medicamentelor, pentru cresterea sperantei si calitatii vietii.
“Dorim de asemenea sa accentuam ca politicile de sanatate trebuie sa vina mereu in sprijinul activitatii de preventie in beneficiul populatiei. Intreaga clasa politica, indiferent de doctrina, trebuie sa isi asume responsabilitatea pentru politicile de sanatate atat la nivel de individ cat si la nivel de comunitate, iar aceste politici includ si vaccinarea. Doar printr-o comunicare eficienta si permanenta catre populatie privind beneficiile vaccinarii si printr-o finantare corespunzatoare, inclusiv prin imbunatatirea programelor de vaccinare cu produsele autorizate de Agentia europeana a medicamentelor si care sunt disponibile la nivel european, putem creste speranta de viata si calitatea acesteia.”, a mai transmis SNMF.
Etichete: vaccinarea, programul extins de imunizare, EPI, SNMF

Autor: Adriana Pavel
0 Comentarii