Praful din Bucuresti a omorat in sase ani o mie de oameni, un sfert dintre ei bebelusi
Praful din Bucuresti a omorat in sase ani o mie de oameni, un sfert dintre ei bebelusi
Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/praful-din-bucuresti-a-omorat-in-sase-ani-o-mie-de-oameni-un-sfert-dintre-ei-bebelusi/
Peste 800 de locuitori ai Capitalei care au murit in perioada 2004-2009 ar fi putut fi salvati daca media anuala a anumitor poluanti din aer ar fi putut fi mentinuta si in Bucuresti in limitele impuse de Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS), releva un studiu publicat miercuri de un ONG.
Conform aceluiasi studiu, “227 de copii decedati in primele 12 luni ale vietii ar fi putut sa fie salvati” daca, in Bucuresti, intre 2004 si 2009, media anuala pentru factorul poluant denumit “pulberi in suspensie PM10” ar fi fost de 20 µg/m³, asa cum recomanda OMS.
Potrivit studiului citat, in conditiile in care ar fi fost respectate normele OMS, alti aproape 300 de bucuresteni din totalul celor care au fost internati cu probleme respiratorii numai in 2009 ar fi putut evita spitalizarea, fapt care ar fi adus o economie de 400.000 de lei pentru sistemul sanitar.
Cercetarea a fost realizata de Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis si a presupus monitorizarea calitatii aerului in Bucuresti pe intreg parcursul anului 2010, pe baza datelor colectate de la opt statii de monitorizare cu privire la sase factori poluanti.
Analiza rezultatelor dupa monitorizarea de un an a aratat ca substantele cu cele mai mari depasiri sunt pulberile in suspensie PM10 si PM2,5. PM10 si PM2,5 reprezinta, de fapt, forme de “praf”, diferenta fiind marimea particulelor.
Pentru PM10 au fost identificate valori de peste cinci ori mai mari decat limita zilnica admisa prin regulamentele OMS si ale Uniunii Europene, iar pentru PM2,5 de sase ori mai mari decat valorile de referinta.
“Poluarea aerului nu este specifica unei anumite zone din Bucuresti. Mediile anuale pentru PM10 si pentru PM2,5 sunt mai mari decat limita anuala la fiecare statie la care sunt masurate. Sapte din totalul de opt statii au inregistrat mai multe depasiri zilnice decat permit normele europene”, a mai reiesit din studiul realizat de Ecopolis.
Autorii cercetarii recomanda autoritatilor locale o gestionare “diferita” a traficului, precum si incurajarea cetatenilor sa opteze pentru transportul in comun, pentru mersul pe bicicleta sau chiar pentru mersul pe jos in locul folosirii masinii personale. Autoritatilor nationale li se recomanda reglementarea mai stricta a poluarii, prin revizuirea standardelor de poluare pentru masini si pentru poluatorii industriali si comerciali, precum si stimularea productiei si consumului de energie regenerabila, “prin instrumente de taxare si investitii directe”.
Sursa: www.mediafax.ro
0 Comentarii