Programul SHE a fost lansat in Romania
Programul SHE a fost lansat in Romania
Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/programul-she-a-fost-lansat-in-romania/
Programul SHE (Strong, HIV Positive, Empowered Woman) a fost lansat joi, 14 martie a.c. si in Romania. Acesta va fi sustinut si derulat in Romania de catre Compartimentul de Evaluare și Monitorizare a Infectiei HIV/SIDA in România din cadrul INBI “Matei Bals”, Uniunea Nationala a Organizatiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA si de Asociatia Romana Anti-SIDA.
Programul SHE este un proiect elaborat si dezvoltat de femeile seropozitive din Europa si de medici specialisti, cu sprijinul companiei Bristol-Myers Squibb. Obiectivele principale ale acestui program vizeaza: consilierea, informarea si acordarea de suport femeilor din Europa infectate cu virusul HIV, proiectul fiind bazat pe imbinarea armonioasa a informatiilor despre HIV detinute de paciente si de cadrele medicale cu experienta personala a acestora.
In Romania proiectul SHE este destinat unui numar de 5206 femei infectate cu HIV, care au nevoie de informatii, servicii medicale de calitate, sprijin, oportunitati egale pe piata muncii si nu in ultimul rand, de respect si incredere ca pot invinge boala prin fortele proprii.
In acest sens, programul SHE va fi sustinut si derulat atat de femei seropozitive interesate sa se implice in comunitate, cat si de institutii medicale, organizatii nonguvernamentale si companii din industria farmaceutica.
Derularea proiectului SHE in Romania va include organizarea unor campanii de informare in trei orase principale ale tarii: Bucuresti, Iasi si Constanta, astfel incat sa fie inlesnita formarea unor grupuri de suport pentru pacientele infectate cu HIV si sa fie asigurata diseminarea informatiilor corecte si complete in legatura cu aceasta afectiune. De asemenea, la nivel local vor fi organizate conferinte dedicate cadrelor medicale care sunt responsabile de diagnosticul, tratamentul si monitorizarea femeilor seropozitive.
Pe parcursul derularii programului SHE in Romania va vom tine la curent cu toate informatiile, atat pe site, cat si pe paginile de Facebook, Twitter si LinkedIn.
Autor: Elena Gherasim
0 Comentarii