Educatie pacienti: Cazurile de boala inflamatorie intestinala – in crestere in Romania
In aceasta sectiune gasiti informatii adresate exclusiv medicilor de familie, pentru a facilita comunicarea cu pacientii, in contextul celor mai frecvente boli care sunt reclamate in cabinetul medicului de familie. Informatia oferita de www.formaremedicala.ro este menita sa imbunatateasca, nu sa inlocuiasca relatia dintre un pacient si medicul sau.
Cazurile de boala inflamatorie intestinala – in crestere in Romania
Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/educatie-pacienti/cazurile-de-boala-inflamatorie-intestinala-in-crestere-in-romania/
Numarul romanilor care sufera de boala inflamatorie intestinala (reprezentata si de boala Crohn) a crescut de pana la 10 ori din 2002 pana in prezent, arata rezultatele unor estimari realizate de specialistii din domeniu. Totusi, din totalul de 5000 de pacienti care au boala inflamatorie intestinala si au fost diagnosticati oficial, doar 20% figureaza in Registrele Nationale.
Alimentatia gresita si abuzul de antibiotice – cauze ale bolii inflamatorii intestinale
“Cresterea numarului de pacienti cu boala inflamatorie intestinala (BII) este legata de mai multi factori, printre care se numara: alimentatia dezechilibrata, stilul de viata, folosirea irationala a antibioticelor, imunizarile repetate. Totusi, unii factori declansatori ai bolii inflamatorii intestinale raman in continuare necunoscuti, pentru ca vorbim de o boala autoimuna. In acest moment, numarul persoanelor care sufera de BII este unul estimativ si este foarte posibil ca multi pacienti sa fie in continuare nediagnosticati. Acest lucru se intampla pentru ca simptomele si manifestarile bolii inflamatorii intestinale sunt variate si comune cu ale altor afectiuni – dureri abdominale, stare de oboseala, pierdere in greutate, diaree timp de zile sau saptamani intregi. Astfel, de la aparitia primelor simptome, pana la diagnosticarea finala, pacientul trece prin multiple examinari, fara sa mai vorbim ca multi renunta sa se mai prezinte la medic pentru ca le este greu sa admita ca sunt bolnavi. Indemnul meu catre toti pacientii care sufera simptome dintre cele enuntate este sa se adreseze medicului specialist pentru un diagnostic corect si o schema de tratament adecvata fiecaruia”, a atras atentia prof. dr. Mircea Diculescu, presedintele Societatii Romane de Fastroenterologie si Hepatologie.
Peste 5 milioane de bolnavi cu boala inflamatorie intestinala la nivel mondial
La nivel international sunt inregistrate peste 5 milioane de cazuri de pacienti care sufera de boala inflamatorie intestinala – in special boala Crohn – , dintre acestia cei mai multi fiind diagnosticati cu boala Crohn si rectolita ulcero-hemoragica. Din totalul bolnavilor cu boala inflamatorie intestinala, in jur de 3.000.000 de pacienti sunt europeni, iar conform statisticilor, numarul cazurilor se extinde si in tarile din sudul si estul continentului.
Boala inflamatorie intestinala – maladie ce afecteaza tot mai multi tineri si copii
Boala inflamatorie intestinala afecteaza toate grupele de varsta, insa cei mai multi pacienti au varsta cuprinsa intre 20-30 de ani. Cel mai ingrijorator aspect al acestor statistici este reprezentat de faptul ca in ultimii ani BII afecteaza tot mai multi copii si adolescenti, in cazul copiilor boala Crohn fiind deosebit de periculoasa, deoarece afecteaza negative procesul de crestere si dezvoltare armonioasa a acestora.
“Autografe pe curcubeu” – carte scrisa de pacienti cu boala inflamatorie intestinala
Cu ocazia Zilei Internationale a Bolilor Inflamatorii Intestinale, marcate pe 19 mai, Asociatia Pacientilor cu Afectiuni Autoimune a lansat in Romania si cartea “Autografe pe curcubeu”, scrisa de patru pacienti afectati de BII. Lucrarea are drept obiectiv principal atragerea atentiei asupra bolilor inflamatorii intestinale si a importantei pe care diagnosticarea timpurie a acestora o are. Cartea contine atat interviuri cu medici specializati in gastroenterologie, care aduc in discutie complicatiile determinate de bolile inflamatorii intestinale si solutiile de tratament care exista, dar si povesti ale pacientilor afectati de aceasta afectiune autoimuna.
“Bolile inflamatorii intestinale schimba viata pacientilor din toate punctele de vedere, atat fizic si psihic, dar si la nivelul vietii profesionale si personale. Pacientii cu BII se considera o povara pentru familie si pentru societate, iar pentru ca multi dintre ei nu mai pot munci, devin o povara pentru intregul sistem. Prin aceasta carte ne-am dorit sa fim alaturi de pacienti si sa le impartasim povestea si altora care trec printr-o experienta asemanatoare si sa le aratam ca se poate lupta cu boala, ca exista speranta si ca pot avea din nou o viata normala, daca nu renunta si urmeaza tratamentul corect si adecvat”, a declarat Rozalina Lapadatu, presedintele Asociatiei Pacientilor cu Afectiuni Autoimune.
Referitor la importtanta tratamentului corect si urmat cu consecventa de catre pacientii cu boala inflamatorie intestinala, unul dintre autorii cartii, Maria a declarat la randul sau: “Cu fiecare zi care trece, observ o imbunatatire privind starea mea de sanatate, pentru ca medicii si pacientii pe care i-am cunoscut prin intermediul APAA au facut posibil un lucru care pentru mine era deja pierdut: mi-au redat sanatatea si pofta de viata. Normalitate inseamna sa nu ramai prizonierul durerii tale si al bolii, ci sa-ti doresti din tot sufletul sa mergi mai departe si sa nu te lasi batut, pentru ca pana la urma poti sa te bucuri de viata chiar daca esti bolnav. Eu sunt un exemplu viu in acest sens”.
Lansarea cartii “Autografe pe curcubeu” face parte din campania “Doar optimismul e contagios!”, initiata si desfasurata de Asociatia Pacientilor cu Afectiuni Autoimune si dedicate tuturor pacientilor care se confrunta cu aceasta maladie. Prin aceasta actiuni APAA doreste sa atraga atentia asupra faptului ca afectiunile autoimmune nu sunt contagioase si pacientii afectati pot duce o viata normal daca respecta tratamentul si au o atitudine pozitiva in fata bolii.
Autor: Agerpress
2 Comentarii
Sunt un pacient cu boală inflamatorie intestinală,doresc să comunic cu alți pacienți cu aceeași afecțiune în privința regimului alimentar și tratamentului.
Vă mulțumesc, multă sănătate
Si eu am boala intestinala datiti nr sa vorbim