A fi sau a nu fi…donator

In fine am ajuns la a patra intrebare din scrisoarea de insotire a cardului. Cum sa o formulez ca sa n-o sochez pe venerabila doamna din fata mea? 

“-Hmm…, stiu eu…daca, Doamne fereste, se intampla ceva, ati fi de acord sa donati organe?

-Vai, domnul doctor, dar ce mai am eu bun de donat la varsta mea?

-Ei, s-ar mai gasi si nu e vorba ca veti si dona efectiv, ci mai degraba de o atitudine. Deci cum ramane ?
-Nu!”

Problema cardurilor de sanatate a fost confiscata de politiceni si presa si redusa la aspectele tehnice si economice.

Cacofonia mediatica declansata a acoperit una din cele mai impotrante probleme pe care societatea romaneasca ar fi trebuit sa le discute cu calm si argumente: donam sau nu donam?

Discutia ar fi putut fi despre generozitate, credinta, tehnologie medicala si finalul vietii. Merita sa mai traim daca creierul si implicit psihicul nostru au murit? Ce ma defineste ca om rinichiul, ficatul sau psihicul? Ce fel de viata  si ce fel de bucurii mai ai fara creier, fara psihic si conectat la aparate, in stare vegetativa?

Cu ochii atintiti pe ecrane, coduri PIN si butoane de validare, am ratat toate aceste intrebari fundamentale si raspunsul la ele.

Cultele din Romania au fost ceva mai atente si au exprimat formal sprijinul pentru donarea de organe. Dar intre biroul de presa din palatul episcopal si parohia pierduta in fundul provinciei distanta este de ev istoric.

Eu, ca medic de familie, simt ca am ratat aceasta discutie cu multi dintre pacientii mei. Cam jumatate dintre ei, mai ales cei tineri, au optat sa doneze, dar eu nu am niciun merit pentru ca oamenii venisera hotarati de acasa.

Pentru cealalta jumatate, care refuza sa doneze, ma simt vinovat fiindca pe prea putini am reusit sa-i conving sa o faca.

Situatia cea mai ciudata, pe care sper sa pot sa o influentez, am intalnit-o la pacientii care se tem ca vor fi rapiti sau lasati sa moara pentru a li se recolta organele pentru a fi vandute.

Nu sunt chiar putini si nici nu cred ca au fost influentati de serialul de comedie Monty Python. Teoria conspiratiei e foarte contagioasa, dar eu cred ca necunoasterea este si mai periculoasa. Ce as putea sa le spun in cateva minute  acestor oameni pentru a-i pune pe ganduri?

As incepe prin a le spune ca fiecare om este unic si ca in principiu nici nu putem dona, nici nu putem primi organe in deplina siguranta.

Sistemul nostru imunitar ne face cu adevarat unici. El este controlat de genele de compatibilitate care au o variabilitate enorma.

Exista trei gene de compatibilitate care codifica proteinele aflate pe aproape toate celulele corpului nostru. Ele se numesc gene de compatibilitate de clasa I si sunt desemnate drept A, B si C.

Noi mostenim un set de trei astfel de gene de la mama si un alt set de trei de la tata. Fiecare avem deci sase gene diferite de compatibilitate de clasa I: doua A, doua B si doua C. Teoretic este posibil sa mostenim cateva gene identice de la mama si de la tata, dar practic este foarte putin probabil deoarece sunt extrem de diferite.

Pana acum au fost descoperite: 1243 de versiuni ale genei A, 1737 de versiuni ale genei B si 884 de versiuni ale genei C. Numarul de combinatii posibile dintre aceste gene este imens.

Pentru majoritate transplanturilor de organe, medicii evalueaza potrivirea dintre donator si primitor pentru genele A si B din clasa I de compatibilitate si o gena din clasa II de compatibilitate numita DR.

Deoarece potrivire perfecta nu exista decat extrem de rar, ei verifica si direct daca primitorul are o reactie imunologica de respingere a celulelor donatorului.

Pentru transpalntul de maduva osoasa ei verifica si potrivirea altor doua gene de compatibilitate C si DQ. Pentru transpalntul de rinichi la care genele nu se prea potrivesc, durata de injumatatire a vietii grefei este de maxim 7 ani, dar daca cele mai importante sase gene se potrivesc aceasta durata poate creste pana la 20 de ani.

Acest lucru este minunat dar naste dileme etice: cui transpalntez rinichiul disponibi, celui cu cea mai buna potrivire genetica, sau celui cu cel mai avansat stadiu al bolii.

Pentru a nu deveni excesiv de tehnic, ma voi opri aici si voi rezuma mesajul pentru cei care se tem ca vor fi rapiti sau lasati sa moara pentru organe:

1.Nimeni nu va va lasa sa muriti sau va va rapi pentru ca nu va stie structura complexului major de histocompatibilitate. Analizele sunt laborioase si de durata.

2.Chiar daca cineva ar avea intentia criminala sa va preia organele, nu stie cui le poate vinde, adica daca se potrivesc imunologic cu eventualii cumparatori.

3.Stocarea organelor recoltate este tehnic imposibila pentru durate medii si lungi ( de aceea zboara avioanele sanitare de-a lungul si de-a latul tarii cu organele proaspete de la donatori!).

4.Echipele chirurgicale pentru recoltare si transplant sunt formate din zeci de medici si aistenti care respecta standardele etice cele mai inalte. In plus recoltarea, vanzarea si transplantul fraudulos de organe sunt fapte penale in intreaga Uniune Europeana.

5.Sfatul meu este: acceptati sa donati si fiti mandri de acest lucru.