Absenta dovezii bolii nu inseamna dovada absentei bolii

In teorie nu e nicio diferenta intre teorie si practica; in practica este.  Yogi Berra

Diagnosticul este asemenea unei teorii stiintifice. Incearca sa explice cel mai bine realitatea suferintei bolnavului si pe baza acestei explicatii sa prevada evolutia lui ulterioara, precum si modalitatile de interventie terapeutica. Testul suprem al validitatii diagnosticului este, ca si in stiinta, confruntarea cu realitatea observatiei si a experientei. O teorie gresita poate fi infirmata cu costuri materiale moderate.

Un diagnostic gresit poate avea costuri umane inacceptabile

De aceea este mai practic sa lasam teoriile si diagnosticele sa moara in locul pacientilor. Modaliatea cea mai eficienta este sa incerci sa falsifici teoria initiala, dupa cum propune filozoful stiintei Karl Popper. Falsificarea consta in a arata ca o teorie este falsa apeland la un rezultat observat care nu poate fi explicat de teoria testata.

De exemplu, pe baza observatiilor de sute de ani, europenii au considerat ca toate lebedele sunt albe. A fost suficient sa calatoreasca in India in secolul al XVI-lea ca sa vada prima lebada neagra şi astfel teoria sa fie infirmată. Teoriile sunt deci, în cel mai bun caz, temporare si explica ceva pe baza datelor existente la un moment dat. Odata cu aparitia de noi date care nu pot fi explicate de vechea teorie, aceasta trebuie schimbata sau adaptata sa le cuprindă şi pe acestea. Procesul de diagnostic este absolut identic.

Procesul de diagnostic nu este „orb”

Daca pacientul prezinta dureri abdominale difuze, disconfort la urinare si un sumar de urina „incarcat” (cateva hematii, leucocite, urat, nitriti) este rational sa ma gandesc la o infectie urinara. Acesta ar fi diagnosticul care explica simptomatologia observata. Daca insa, ulterior, la un examen CT apare o masa renala va trebui sa abandonez vechiul diagnostic si sa elaborez unul nou care sa cuprinda si datele recente, adica sa diagnostichez o tumora renala.

Ca si in cazul elaborarii teoriilor stiintifice, procesul de diagnostic nu este „orb”, adica noi nu adunam pur si simplu datele la intamplare asa cum se prezinta. Observatia medicala, ca si cea stiintifica conform lui Popper, este ghidata de o teorie a carei existenta este presupusa. Asemenea unui puzzle noi avem un cadru mental in care datele observate se potrivesc sau nu. Daca nu se potrivesc, trebuie sa schimbam cadrul ca sa putem cuprinde toate piesele, iar imaginea sa aiba un sens.  

Chiar si atunci cand merg la tinta, lucrurile nu sunt intotdeauna clare

Atunci cand solicita anumite analize sau investigatii, medicul are deja in minte o teorie privind diagnosticul probabil al pacientului. Daca ar face acest lucru orbeste, numarul de analize ar fi nesfarsit, iar costurile de nesuportat. Asta ca sa nu spunem nimic de posibiliatatea de a te indeparta de diagnosticul real si de a pierde timp pretios, care pentru pacient poate fi vital.

Sa luam exemplul unui pacient cu fracturi vertebrale multiple. Daca teoria mea este ca fracturile reflecta o patologie osoasa, pot investiga calciul, parathormonul, nivelul seric al vitaminei D şi testul DEXA pentru osteoporoza, scintigrafie osoasa, etc. Daca insa optez pentru teoria ca fracturile sunt in os patologic, adica pe metastaze osoase, ma grabesc sa caut originea cancerului in vezica urinara, prostata sau plaman.

Timpul castigat ar putea fi important pentru bolnav

Chiar si atunci cand merg la tinta, lucrurile nu sunt intotdeauna clare. Sa luam exemplul suspiciunii de cancer de prostata. Punctii multiple pot sa recolteze tesut perfect normal si sa ratez la milimetru zona cu cancer. In acest caz absenta dovezii cancerului nu este o dovadă a absentei cancerului. Si ca si cum nu ar fi de ajuns ca realitatea este confuza, mintea noastra ne mai joaca si ea feste.