ARPIM atrage atentia asupra preturilor gresite la medicamente din draftul CANAMED publicat pe site-ul MS

27/09/2018

ARPIM atrage atentia asupra preturilor gresite la medicamente din draftul CANAMED publicat pe site-ul MS

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/arpim-atrage-atentia-asupra-preturilor-gresite-la-medicamente-din-draftul-canamed-publicat-pe-site-ul-ms/


Asociatia Romana a Producatorilor Internationali de Medicamente (ARPIM) atrage atentia ca in draftul de CANAMED si de Catalog public privind preturile la medicamente sunt foarte multe produse la care preturile sunt gresite sau produse care nu se regasesc, relateaza Agerpres.

Ministerul Sanatatii doreste sa realizeze o corectie a preturilor din CANAMED, respectiv Catalogul national al preturilor autorizate de punere pe piata in Romania, context in care joi a organizat o dezbatere asupra unui proiect de ordin pentru aprobarea preturilor maximale ale medicamentelor de uz uman, la care au participat reprezentantii mai multor firme producatoare de medicamente.

Reprezentantul ARPIM la dezbaterea MS, Iulius Holban, a sustinut ca exista mai multe greseli in proiectul de act normativ.

“O observatie e legata de faptul ca, asa cum a aparut in draftul de CANAMED si de Catalog public, sunt foarte multe produse la care preturile sunt gresite sau sunt multe produse care nu se regasesc, lipsesc din aceste cataloage de preturi si urmeaza ca ministerul sa gaseasca fie dosarele pe care nu le-a gasit initial sau sa recalculeze pe baza dosarelor ce au fost redepuse asa cum a solicitat MS, pana pe data de 25 septembrie”, a declarat reprezentantul ARPIM potrivit sursei mentionate.

O alta nemultumire a ARPIM este legata de faptul ca in proiectul de act normativ apar 10 zile in care se poate contesta pretul medicamentelor, in ordinul initial fiind 30 de zile.

El a precizat ca noile preturi, asa cum apare in proiectul de act normativ, vor intra in vigoare de la 1 ianuarie 2019.

‘Noi am ridicat de foarte multe ori problema ca in Romania trebuie sa se calculeze pretul cel mai mic din Europa, ceea ce implica anumite probleme in piata, lipsa de cele mai multe ori a produselor pentru pacienti, de aceea in acest moment ministerul este deschis sa discute si sa gaseasca o noua metodologie de preturi’, a mai spus Holban conform Agerpres.

In context, secretarul de stat in MS Octavian Alexandrescu, prezent la dezbatere, a subliniat ca autoritatile cauta solutii pentru noua metodologie de calcul al pretului la medicamente, astfel incat acestea sa nu dispara de pe piata, iar pacientii sa aiba acces la tratament.

Ultima corectie a preturilor la medicamente s-a facut in anul 2015, iar in ultimii zece ani s-au corectat preturile la medicamente de doua ori, in conditiile in care legislatia in vigoare prevede o corectare a preturilor in fiecare an, mai relateaza sursa citata.

Autor: FormareMedicala.ro

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri medicale: