Ce-i in mintea omului? De la Eschil la neurostiinte.

In urma cu aproape doua mii cinci sute de ani autorul atenian Eschil a scris piesa Bacantele. Piesa ne povesteste istoria bacantelor, acele femei care il adorau pe Bachus, zeul vinului, si care deveneau incontrolabile atunci cand se abandonau complet cultului zeului. Pentheus, regele cetatii, vrea sa impuna ordinea si sa interzica cu totul aceste festivitati orgiastice… In acest moment intervine profetul orb Tiresias care il avertizeaza pe rege ca situatia cetatii se va agrava daca face acest lucru. Euripide explica prin gura lui Tiresias ca in om exista doua forte: forta „vinului”, adica forta pasiunii si forta „painii”, adica forta ratiunii si ca ele nu pot fi despartite. Omul are nevoie de ambele intr-un echilibru dinamic pentru a-si pastra sanatatea mintala.  Pasiunea fara ratiune este distrugatoare, iar ratiunea fara pasiune este seaca.

La inceputul secolului al XX-lea Sigmund Freud in Principiul placerii prezinta o versiune mai sofisticata a aceleiasi idei. Conform acestui principiu sinele, depozitarul pornirilor atavice, are tendinta sa reduca tensiunile, sa relaxeze arcul mental incordat de presiunea egoului  organizat care reprezinta aspectul rational al mintii. In mod normal egoul tine sinele sub control, dar acest ego nu este localizat precis anatomic ci este mai degraba un termen „umbrela” care acopera setul de valori, amintiri si judecati despre lume care constituie mintea omului adult si ii asigura coerenta. La randul lui egoul poate fi controlat de morala critica reprezentata de superego, un fel de constiinta sociala. Freud insa a abandonat neurologia pentru psihiatrie: el nu era interesat de creier in sine ci de modul in care oamenii gandesc si se comporta. Avand in vedere cunostintele limitate de neurologie ale vremii sale precum si metodele de cercetare foarte primitive nu e de mirare ca Freud nu a incercat sa descopere cum un proces atat de sofisticat poate fi realizat de un simplu creier. Toata viata el a sperat ca pana la urma stiinta va putea sa probeze cum apare mintea din creier.

Dupa cateva decenii de cercetari fundamentale asupra creierului psihologul Paul MacLean a elaborat o teorie revolutionara pornind de la similaritatea trunchiului cerebral la diferite specii. Piatra de temelie a teoriei este faptul ca trunchiul cerebral este puterea conducatoare, energia psihica care sustine tot ceea ce facem. La acest nivel viziunea lui MacLean privind functionarea creierului  este similara cu sinele lui Freud – originea pornirii oarbe de a copula si a ataca, de a creea si de a distruge. Aceste nevoi fundamentale sunt, cel putin partial, controlate de sistemul limbic ce cuprinde o gama de structuri ale creierului adunate in jurul trunchiului cerebral. Sistemul limbic moduleaza si canalizeaza pornirile atavice generate de trunchi. Rolul sistemului limbic de regulator al emotiilor este demonstrat de leziunile neurologice care-l afecteaza. De exemplu afectarea amigdalei din sindromul Kluver-Bucy duce la manifestarea apetitului sexual catre orice obiect inconjurator si nu numai catre un posibil partener. Afectarea cortexului cingulat, mai ales la animalele de experienta, duce la o falsa furie, un comportament care contine toate elementele furiei autentice dar ii lipseste motivul. Sistemul limbic este la randul lui invelit si controlat de cortex care este sediul ratiunii. Aceasta idee a structurii ierarhice a creierului este intuitiva si deci atractiva. Creierul „trei in unu” parea sa fie confirmat de structura anatomica si in plus confirma teoria lui Freud. Separarea neta intre structuri si cresterea ierarhica a abilitatilor au dus la acceptarea ideii de separare intre functiile emotionale si cele cognitive.

Observatiile clinice si cercetarile neurostiintelor au infirmat aceasta viziune simpla si clara. In primul rand neurologii au observat ca si pentru cea mai simpla miscare ai nevoie de cooperarea unor structuri de la toate cele trei nivele: nucleii bazali, cerebel si cortex motor. Deci nicio regiune a creierului nu este o regiune autonoma pentru o anumita functie. Ariile cerebrale, mai ales cele din cortex, interactioneaza armonios ca instrumentele intr-o orchestra. Pe de o parte multe instrumente converg pentru a produce un anumit sunet in cursul unei simfonii; iar pe de alta parte oricare din aceste instrumente va produce un sunet complet diferit daca interpreteaza o simfonie de Mozart sau una de Enescu. Un sistem similar de convergente si divergente functioneaza si in creier: oricare functie depinde de contributia multor arii cerebrale, dar fiecare arie contribuie la un numar oarecare de functii diverse. De exemplu, sistemul vizual foloseste cel putin treizeci de arii diverse ale creierului, iar fiecare arie, precum cortexul prefrontal participa la functii atat de diverse ca depresia, memoria si personalitatea. Avem in creier 100 de miliarde de neuroni si fiecare are multiple sinapse cu alti neuroni. De aceea creierul poate fi mai degraba asemanat cu o metropola precum Bucurestiul. Orașul este impartit pe sectoare, sectoarele pe cartiere, cartierele pe strazi, strazile pe blocuri, iar blocurile pe aprtamente. Interactiunile umane se petrec in apartament cu familia, in bloc sau pe strada cu vecinii, in carier sau sector cu colaboratorii sau cunostintele. Fie ca merg la munca (o acțiune presupus raționala), fie la un concert (o acțiune emoționala) locuitorii Bucureștiului circula intre diversele nivele de organizare ale orașului. Orice camera de bloc poate fi asemanata cu un neuron, iar locutorii orasului cu neurotransmitatorii care se plimba de la un neuron la altul la diverse nivele de organizare. Avand in vedere complexitatea structurii creierului urmatoarea intrebare este, cui se datoreaza? Raspunsul corect este ca doar partial genelor. Complexele de molecule care lucreaza din greu in creier – canalele ionice, pompele ionice, transmitatorii, receptorii – au ca si multe alte structuri din creier, gene responsabile pentru expresia lor in diferitele circuite neuronale. Daca una din aceste gene este defecta, transmitatorul, receptorul sau pompa ionica nu va functiona si intregul sistem va fi perturbat. Totusi explicatia genetica singura nu este suficienta deoarece exista aproximativ un milion de gene si de un miliard de ori mai multe sinapse in creier. Acest fapt ne aduce mai aproape de analogia cu Bucurestiul unde numarul de interactiuni dintre locuitorii sai este cu mult mai mare decat numarul de camere ale orasului. Iar orasul este format din camerele construite si din interactiunile cotidiene dintre locuitorii sai care ii dau specificul unic Bucurestiului.

Deci ce-i in mintea omului de este el unic? Doar o suta de miliarde de neuroni cu un miliard de milioane de sinapse distribuite in diverse circuite neuronale, circuite care au fost configurate de  experientele personale si sunt constant aduse la zi pe masura ce ne traim fiecare clipa a vietii.