Ceata cerebrala asociata cu COVID de lunga durata, comparabila cu imbatranirea cu 10 ani

25/07/2023
Ceata cerebrala asociata cu COVID de lunga durata, comparabila cu imbatranirea cu 10 ani

Ceata cerebrala asociata cu COVID de lunga durata, comparabila cu imbatranirea cu 10 ani

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/ceata-cerebrala-asociata-cu-covid-de-lunga-durata-comparabila-cu-imbatranirea-cu-10-ani/

Ceata cerebrala asociata cu COVID-19 de lunga durata este comparabila cu imbatranirea cu 10 ani, concluzioneaza o cercetare efectuata de King’s College London, potrivit agentiei DPA.

Studiul, aparut in publicatia eClinicalMedicine, investigheaza impactul COVID-19 de lunga durata, sau “COVID-19 lung”, asupra unor abilitati cognitive, precum gandirea sau memoria, relateaza si Agerpres.

COVID-19 de lunga durata este o afectiune caracterizata prin persistenta simptomelor sau prin aparitia unor noi simptome la peste patru saptamani dupa infectia initiala.

Participantii la studiu au fost persoane care au fost infectate cu coronavirusul SARS-CoV-2 si au prezentat simptome in diferite grade, si persoane care nu au fost infectate. Ei au avut de efectuat 12 sarcini prin care le-au fost testate memoria, atentia, rationamentul, viteza de procesare a informatiilor si controlul motor.

Participantii la studiu au fost impartiti in doua cohorte, evaluate fiecare la noua luni distanta, respectiv 3.335 de persoane in perioada iulie-august 2021 si 1.768 in perioada aprilie-iunie 2022.

Rezultatele au aratat ca impactul COVID-19 de lunga durata este comparabil cu cresterea in varsta cu circa 10 ani, iar scorurile cele mai slabe au fost observate la persoanele care au avut simptome de COVID-19 timp de 12 saptamani sau mai mult.

De asemenea, nu s-a remarcat vreo imbunatatire semnificativa a scorurilor participantilor din cel de-al doilea grup fata de primul, desi in perioada evaluarii celui de-al doilea grup trecusera, in medie, circa doi ani de la infectarea initiala.

In schimb, persoanele care au declarat ca se simt complet recuperate dupa boala, chiar daca au prezentat simptome de COVID-19 timp de mai multe luni, au avut rezultate comparabile cu cele care nu au fost infectate deloc cu coronavirusul SARS-CoV-2.

“Ramane un fapt ca, la doi ani dupa prima infectare, unele persoane nu se simt recuperate complet si viata lor continua sa fie afectata de efectele pe termen lung ale coronavirusului”, si este nevoie de investigatii suplimentare “pentru a intelege de ce se intampla acest lucru si ce se poate face pentru a ajuta”, constata Claire Steves, profesoara de geriatrie la King’s College London, potrivit surselor citate.

De asemenea, potrivit conducatorului cercetarii, Nathan Cheetham, “acest studiu arata nevoia de a monitoriza acele persoane ale caror functii cerebrale sunt cele mai afectate de COVID-19 pentru a vedea cum evolueaza simptomele lor cognitive si a le oferi sustinere in recuperare”.

Etichete: ceata cerebrala, covid de lunga durata

autor

Autor: Adriana Pavel

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri medicale: