CNAS : “Prin dialogul cu medicii de familie vom identifica cea mai buna solutie pentru asigurat”
CNAS : “Prin dialogul cu medicii de familie vom identifica cea mai buna solutie pentru asigurat”
Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/cnas-prin-dialogul-cu-medicii-de-familie-vom-identifica-cea-mai-buna-solutie-pentru-asigurat/
Peste 12,5 milioane de carduri au ajuns in posesia asiguratilor prin intermediul serviciilor postale. Au mai ramas de distribuit mai putin de un milion de carduri de sanatate care nu au ajuns la asigurati prin servicii postale si avem convingerea ca, prin dialogul cu medicii de familie, vom identifica cea mai buna solutie pentru asigurat, se arata intr-un raspuns emis de biroul de presa al CNAS la solicitarea Formaremedicala.ro
Ca urmare a comunicatului emis luni, 5 ianuarie 2015 de catre SNMF si FNPMF prin care se mentiona ca “medicii de familie resping ferm activitatea de distribuire a cardurilor de sanatate”, apar doua intrebari.
1. Care este pozitia CNAS in acest context?
2. Ce se intampla daca medicii isi mentin pozitia si refuza sa distribuie cardurile? Cui vor fi trimise cardurile nedistribuite si, mai ales, cum poate intra pacientul in posesia acestuia?
“In medie, unui medic de familie ii revin in jur de 100 de carduri de sanatate pentru a le distribui asiguratilor inscrisi pe lista. Atat CNAS cat si medicii de familie au ca principal scop grija fata de asigurat, a conditiilor in care acesta sa beneficieze de servicii medicale cat mai bune”, scrie in raspunsul emis de biroul de presa al CNAS catre Formaremedicala.ro, marti, 6 ianuarie 2015.
“Distribuirea prin medicul de familie ar scuti asiguratul de acest drum”
“Casele de asigurari de sanatate ar putea distribui cardurile catre asigurati, dar acest lucru ar insemna un efort suplimentar al asiguratilor, care ar trebui sa se deplaseze la casa de asigurari de care apartin pentru a intra in posesia cardului. Distribuirea prin medicul de familie ar scuti asiguratul de acest drum. Mai precizam ca timpul alocat pentru distribuirea si activarea cardului este de aproximativ un minut pentru fiecare pacient”, mai spun reprezentatii CNAS, conform documentului care poate fi descarcat aici.
SNMF si FNPMF: “Medicii de familie resping ferm activitatea de distribuire a cardurilor de sanatate!”
Societatea Nationala de Medicina Familiei (SNMF) si Federatia Nationala a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) au reafirmat luni, 5 ianuarie 2015, ca nu accepta sa se implice in distributia cardurilor de sanatate ramase nedistribuite la nivelul caselor de asigurari judetene si nici in actiunile de distribuire ulterioare.
“Asa cum am argumentat in numeroase randuri si cum se poate observa in documentele incarcate pe pagina de web a SNMF (www.snmf.ro/card), distribuirea cardului trebuie sa fie finalizata de catre CNAS”
“Cardul de asigurat este proiectul acestei institutii, nu al medicilor de familie. Cardul reprezinta un document de identificare care conform legii poate fi eliberat titularului doar de emitent (CNAS). Cardul de asigurat trebuie sa fie distribuit de asigurator catre asigurat, el constituind o legatura directa intre acestia, care nu poate include terti. In acest sens reiteram necesitatea existentei unui contract intre asigurat si asigurator, contract care sa contina obligatiile si drepturile fiecarei parti contractuale! Distribuirea cardului de sanatate nu este activitate medicala si nu este in concordanta cu curriculumul de pregatire in medicina familiei”, scrie in comunicatul de presa emis de SNMF si FNPMF, luni, 5 ianuarie 2015.
Comunicatul integral al SNMF si FNPMF poate fi descarcat aici.
Autor: Adriana Pavel
0 Comentarii