Colegiul Farmacistilor: Abuz, discriminare sau nelegalitate in cazul organizarii concursului din cadrul ANMDMR
Colegiul Farmacistilor: Abuz, discriminare sau nelegalitate in cazul organizarii concursului din cadrul ANMDMR
Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/colegiul-farmacistilor-abuz-discriminare-sau-nelegalitate-in-cazul-organizarii-concursului-din-cadrul-anmdmr/
Colegiul Farmacistilor din Romania transmite ca a luat nota cu “ingrijorare” de anuntul Ministerului Sanatatii din data de 21 octombrie 2019 privind organizarea concursului pentru ocuparea functiilor de presedinte, respectiv vicepresedinte in cadrul Agentiei Nationale a Medicamentului si Dispozitivelor Medicale din Romania.
“Constatam cu mahnire profunda faptul ca, la capitolul Conditii specifice de ocupare a posturilor scoase la concurs se prevede ca pot ocupa aceste functii exclusiv persoanele absolvente cu diploma de licenta a studiilor superioare in domeniul medicinei, economico-financiar sau juridic, exluzand astfel studiile superioare in domeniul farmaciei,iar perioada de depunere a dosarelor de concurs este stabilita ca fiind cuprinsa intre data de 21.10.2019, care este ziua in care anuntul a fost postat pe site-ul Ministerului Sanatatii, si 25.10.2019, practic ramanand persoanelor interesate doar treizile pentru pregatirea si depunerea dosarelor de concurs”, a declarat prof. Dumitru Lupuliasa, Presedintele Colegiului Farmacistilor din Romania, potrivit unui comunicat de presa.
Potrivit sursei citate, “excluderea farmacistului de la posibilitatea inscrierii la concursurile sus mentionate reprezinta o discriminare majora, un abuz si o bariera nejustificata privind accesul farmacistilor in aceste functii de autoritate publica.”
Mai mult, mai transmite Colegiul Farmacistilor, lipsirea farmacistilor titulari ai diplomei de farmacist, singurii profesionisti cu competenta speciala si deplina in domeniul medicamentului, de dreptul de a ocupa functiile respective vine in contradictie flagranta cu dispozitiile art.568 din Legea 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii dispozitii care, pe de o parte, recunoaste farmacistului statutul de specialist in domeniul medicamentului iar, pe de alta parte, potrivit alin.(2) lit.f) al aceluiasi articol, acorda farmacistului dreptul de a ocupa functii in administratia sanitara.
“Dincolo de prevederile legale ce confera farmacistilor dreptul de a ocupa si exercita o functie in administratia sanitara, discriminarea promovata si sustinuta de Ministerul Sanatatii nu are nicio ratiune ori motivatie logica sau de oportunitate avand in vedere scopul si atributiile pe care Legea 134/2019 privind reorganizarea Agentiei Nationale a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale din Romania le confera acestei institutii a carei principal scop si ratiune de a exista este medicamentul”, se mai precizeaza in comunicatul transmis de Colegiul Farmacistilor din Romania.
In acest sens, in documentul citat se invoca dispozitile art.1 legea mai sus amintita:
Art. 1. – (1) Se infiinteaza Agentia Nationala a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale din Romania, denumita in continuare ANMDMR, prin reorganizarea Agentiei Nationale a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale, care se desfiinteaza, ca institutie publica cu personalitate juridica, organ de specialitate al administratiei publice centrale in domeniul medicamentelor de uz uman, dispozitivelor medicale si evaluarii tehnologiilor medicale, in subordinea Ministerului Sanatatii.
Totodata, stabilirea unui termen de numai patru zile pentru depunerea dosarului constituie, in opoinia farmcistilor, “o bariera si o incercare de fraudare grosolana si evidenta a rezultatelor concursului prin deturnarea caracterului transparent, previzibil si real a organizarii concursului respective”.
Fata de de aceasta situatie considerata “discriminatorie”, Colegiul Farmacistilor din Romania a sesizat Ministerul Sanatatii, solicitand, de urgenta, modificarea conditiilor de acces la concurs, precum si a termenului de depunere a dosarului de concurs de catre persoanele interesate.
De asemenea, se solicit public autoritatilor competente sa analizeze situatia semnalata si, potrivit competentelor ce le revin,sa se pronunte daca si in ce masura modul in care Ministerul Sanatatii a organizat acest concurs este sau nu legal si in acord cu interesul general raportat la scopul si obiectul de activitate a Agentiei Nationale a Medicamentelui si Dispozitivelor Medicale din Romania.
Etichete: Colegiul Farmacistilor, Agentia Nationala a Medicamentelui, ANMDMR
Autor: Adriana Pavel
1 Comentarii
Cum să mai profesezi meseria ta de medic fără ajutorul farmacistului? Întrebare retorică pt. că în evul mediu medicii şi farmaciştii mână în mâna scăpau vieţi omeneşti. În zilele noastre când farmaciile au devenit doar societăţi comerciale iar medicii nişte producători de reţete, nu se mai ştie la ce să ne aşteptăm în viitorul APROPIAT