Diana Paun: Profesia medicala necesita o revalorizare pe scara valorilor sociale
Diana Paun: Profesia medicala necesita o revalorizare pe scara valorilor sociale
Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/diana-paun-profesia-medicala-necesita-o-revalorizare-pe-scara-valorilor-sociale/
Profesia medicala necesita o revalorizare pe scara valorilor sociale spune Diana Paun, consilier de stat in cadrul Administratiei Prezidentiale, care a mentionat ca respectul pentru aceasta profesie ‘s-a degradat continuu’, ceea ce genereaza nemultumire, frustrare si chiar iesirea din sistem sau plecarea pentru a profesa in alta parte.
“Consider ca avem nevoie de o intensificare a recunoasterii si evidentierii exemplelor de bune practici din sistemul medical romanesc. Intr-adevar, acest lucru nu va contracara vicisitudinile cu care se confrunta si crizele din ce in ce mai frecvente a caror rezolvare punctuala necesita de fiecare data redirectionarea resurselor, fie ele umane sau financiare. Profesia medicala necesita o revalorizare pe scara valorilor sociale, stiut fiind faptul ca respectul pentru aceasta s-a degradat continuu, ceea ce genereaza nemultumire, frustrare si chiar iesirea din sistem sau plecarea pentru a profesa in alta parte. Reputatia sistemului de sanatate inseamna reputatia echipei medicale, a spitalelor publice si private, a procedurilor si tehnologiilor medicale”, a declarat Diana Paun la Conventia Romana a Spitalelor, citata de Agerpres.
Potrivit consilierului, inovatia constituie viitorul in medicina si totodata o sansa pentru Romania.
“Astfel, privesc asocierea dintre inovatie si reputatie ca fiind una binevenita, potentialul de inovare fiind o oportunitate de a ne remarca, de a pune numele tarii noastre pe harta europeana si internationala a inovatiei in medicina, de a reda tarii noastre renumele care i se cuvine. In ultimii ani am asistat la o accelerare fara precedent a inovatiei in medicina. Bineinteles, in beneficiul pacientului. De la productia de noi vaccinuri, medicamente, la noi proceduri de diagnostic ori interventii chirurgicale si pana la accesul la servicii de sanatate. (…) Avem in continuare medici si cercetatori cu performante impresionante care fac cunoscut numele tarii noastre peste granite, avem tineri cu un potential inestimabil, dar care au nevoie de sustinere. Avem fara indoiala spitale model si sunt cu certitudine”, a mai spus Paun conform sursei mentionate.
Autor: FormareMedicala.ro
0 Comentarii