Din 1 octombrie cardul de sanatate redevine obligatoriu, cu exceptia consultatiilor la distanta
Din 1 octombrie cardul de sanatate redevine obligatoriu, cu exceptia consultatiilor la distanta
Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/din-1-octombrie-cardul-de-sanatate-redevine-obligatoriu-cu-exceptia-consultatiilor-la-distanta/
Se mentin pana la finalul anului consultatiile la distanta acordate de medicii de familie si de medicii specialisti din ambulatoriul clinic, pentru care nu este necesara validarea cu cardul de sanatate. In urma consultatiilor acordate la distanta medicul de familie/medicul specialist va emite toate documentele necesare pacientului ca urmare a actului medical, inclusiv prescriptiile medicale.
Documentele sunt transmise pacientului prin mijloace de comunicare electronica.
In cazul consultatiilor acordate la cabinet, este obligatorie validarea cu cardul de sanatate a primirii serviciilor, transmite Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, intr-un comunicat transmis, luni.
“OUG 162/2020 aprobata de Guvern pentru completarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 70/2020 (privind reglementarea unor masuri, incepand cu data de 15 mai 2020, in contextul situatiei epidemiologice determinate de raspandirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea si completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educatiei nationale nr. 1/2011, precum si a altor acte normative) prevede prelungirea aplicabilitatii masurilor in domeniul sanatatii pana la data de 31 decembrie2020”, scrie in comunicatul CNAS.
“Reintroducem utilizarea cardului de sanatate in toate situatiile in care pacientul se deplaseaza fizic la unitatea medicala pentru a primi servicii medicale, pentru a avea o evidenta cat mai exacta si a gestiona cat mai eficient fondurile din sistem. Consultatiile la distanta raman o alternativa benefica, atat pentru pacienti cat si pentru medici, prin care se asigura accesul la tratamentele necesare fara a se expune riscurilor de infectare. Recomandam in continuare pacientilor programarea consultatiilor, medicul fiind cel care decide modul in care va fi acordata consultatia, la distanta sau in cadrul unei vizite la cabinetul medical”, a declarat Adela Cojan, presedintele CNAS.
De asemenea, CNAS anunta ca s-a prelungit pana la data de 31 decembrie 2020 termenul de valabilitate pentru urmatoarele documente a caror valabilitate expira pana la aceasta data:
– biletele de trimitere pentru specialitati clinice, inclusiv pentru specialitatea medicina fizica si de reabilitare;
– biletele de trimitere pentru specialitati paraclinice;
– recomandarile medicale pentru dispozitive medicale, tehnologii si dispozitive asistive – ce se depun/se transmit la casa de asigurari de sanatate;
– deciziile de aprobare pentru procurarea dispozitivului medical, tehnologiilor si dispozitivelor asistive.
Potrivit sursei citate, printre masurile al caror termen de valabilitate s-a prelungit prin aprobarea OUG 162/2020 se numara si posibilitatea ca medicii de familie sa poata prescrie in continuare pentru pacientii cronici inclusiv medicamentele restrictionate din Lista de medicamente compensate si gratuite care se acorda in cadrul programelor nationale de sanatate, cu mentiunea ca pentru medicamentele care se elibereaza in baza unor protocoale terapeutice si a unor formulare specifice (medicamente notate cu (**)1, (**)1Ω si (**)β in Lista de medicamente compensate si gratuite) este necesara evaluarea periodica a medicului de specialitate pentru a confirma sau modifica schema de tratament, la termenele prevazute in protocoalele terapeutice sau in scrisorile medicale.
Etichete: cardul de sanatate, consultatii cu cardul de sanatate, consultatii la distanta, prescriere medicamente medicii de familie, cnas
Autor: Adriana Pavel
1 Comentarii
Buna ziua!Nu-mi este clar si nu se mentioneaza daca este necesar bilet de trimitere de la medicii de familie in cazul consultatiilor in cabinete de specialitate!