Dr. Ioana Verde vorbeste despre tiroidita postpartum

Tiroditele sunt afectiuni frecvente in randul populatiei, caracterizate printr-o inflamatie a glandei tiroide, si includ un grup de afectiuni individuale, care provoaca inflamatie tiroidiana, dar au manifestari si evolutii diferite. 

Tiroidita postpartum este o afectiune autoimuna in care o glanda tiroida anterior normofunctionala, devine inflamata, creste in volum si poate da simptome de hipertiroidism sau hipotiroidism, in primele 12 luni de la nastere.
In forma clasica, tiroidita postpartum debuteaza cu o perioada de tireotoxicoza (exces de hormoni tiroidieni), urmata de o perioada tranzitorie de hipotiroidism, cu revenirea la o functie normala tiroidiana pana la sfarsitul primului an dupa nastere. Evolutia bolii este variabila, aproximativ un sfert dintre paciente prezentand forma clasica, un sfert prezinta tireotoxicoza izolata, fara faza de hipotiroidism, iar jumatate dintre cazuri se manifesta doar cu hipotiroidism.

Faza tireotoxica din tiroidita postpartum apare de obicei intre 2-6 luni de la nastere, dar au fost raportate astfel de episoade chiar si la 1 an dupa nastere. Toate episoadele de tireotoxicoza se rezolva spontan, fara a fi necesara introducerea medicatiei antitiroidiene. Faza de hipotiroidism apare la 3-12 luni postpartum, iar in 10-20% din cazuri, hipofunctia tiroidiana va fi permanenta, cu necesitatea instituirii tratamentului substitutiv.

Etiologia acestei boli este un proces autoimun, cu dezvoltarea anticorpilor antitiroidieni (anticorpi anti – tireoperoxidaza = ATPO si anticorpi anti – tireoglobulina), cu modificari limfocitare, activarea complementului si cresterea activitatii proceselor inflamatorii, la nivel intratiroidian. Femeile cu anticorpi pozitivi in primul trimestru de sarcina, au risc crescut de a dezvolta tiroidita postpartum, riscul fiind proportional cu nivelele titrului de anticorpi. Aparitia acestei tiroidite reflecta “reactivarea” sistemului imun in perioada postpartum, dupa o imunosupresie fiziologica, ce este caracteristica sarcinii.

Provocarea in stabilirea diagnosticului consta in diferentierea tireotoxicozei cauzate de tiroidita postpartum, de cea din boala Basedow-Graves, avand in vedere ca cele doua patologii fac parte din aceeasi categorie de boli tiroidiene autoimune, dar care necesita tratamente diferite si au o evolutie total diferita. In boala Basedow-Graves, in majoritatea cazurilor sunt pozitivi anticorpii anti – receptor TSH, acestia lipsind in tiroidita postpartum, desi exista cazuri rare in care pacientele prezinta o asociere a acestor boli. Un raport crescut T4:T3 precum si radioiodocaptarea scazuta sugereaza tiroidita postpartum, dar procedurile radioactive sunt rar indicate la femeile care alapteaza.

Prevalenta tiroiditei postpartum este de aproximativ 5%, desi are variabilitate mare in diferite studii, fiind raportata intre 1 si 16%. Pacientele ce sufera de alte boli autoimune cum ar fi boala Basedow, lupus eritematos sistemic, sau diabetul zaharat de tip 1, au un risc crescut de a dezvolta tiroidita postpartum, iar femeile care au dezvoltat aceasta boala dupa prima sarcina, au un risc de 70% de a dezvolta aceasta afectiune si la urmatoarele sarcini.

Simptomele acestei boli sunt discrete, sau pot chiar sa lipseasca, tiroidita postpartum fiind o afectiune nedureroasa, iar modificarile datorate excesului de hormoni tiroidieni sunt de obicei minime. Studiile prospective raporteaza ca simptomele cele mai frecvente sunt iritabilitate, intoleranta la caldura, astenie, fatigabilitate si palpitatii. Faza de hipotiroidism se prezinta de obicei cu mai multe simptome, cum ar fi intoleranta la frig, piele uscata, fatigabilitate, somnolenta, tulburari de concentrare sau parestezii.

Conform noului ghid din 2017 al Asociatiei Americane de Tiroidologie, tratamentul fazei tireotoxice este ghidat de evolutia tranzitorie a acesteia. Medicatia cu antitiroidiene de sinteza nu este eficienta deoarece tiroidita este un proces distructiv cu eliberare in exces de hormoni, dar sinteza hormonala nu este crescuta. Simptomele sunt de obicei usoare, dar atunci cand este necesar, se va folosi un tratament cu betablocante, pentru cateva saptamani, in cele mai mici doze posibile, care reusesc sa amelioreze simptomele specifice. Dupa depasirea fazei tireotoxice, TSH-ul seric se va masura la 4-8 saptamani, pentru a depista instituirea fazei de hipotiroidism.

Daca hipotiroidismul apare si pacienta acuza simptome importante, sau in cazul femeilor care alapteaza ori isi doresc sa obtina o sarcina, tratamentul substitutiv cu hormoni tiroidieni trebuie initiat. Daca tratamentul este amanat, functia tiroidiana se va verifica la fiecare 4-8 saptamani pana la obtinerea eutiroidismului, iar femeile vor fi sfatuite sa foloseasca metode de contraceptie, pentru a evita aparitia unei sarcini in perioada de hipotiroidie, care poate avea implicatii negative asupra dezvoltarii fetale, precum si un risc crescut de avort spontan.

Daca se trateaza tiroidita postpartum cu substitutie hormonala, dupa aproximativ 12 luni de tratament se poate incerca intreruperea tratamentului, cu scaderea progresiva a dozei si dozarea TSH-ului la 6-8 saptamani.

Dupa revenirea la o functie tiroidiana normala, evaluarea TSH se va face anual, pentru a depista cat mai precoce aparitia hipotiroidismului.