Dr. Marius Filip: Medicul de familie nu este obligat sa scrie datele pacientului in dosarul electronic de sanatate
Dr. Marius Filip: Medicul de familie nu este obligat sa scrie datele pacientului in dosarul electronic de sanatate
Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/dr-marius-filip-medicul-de-familie-nu-este-obligat-sa-scrie-datele-pacientului-dosarul-electronic-de-sanatate/
Dr. Marius Filip, expert onorific al Casei Nationale a Asigurarilor de Sanatate (CNAS) a precizat ca dosarul electronic al pacientului va fi activat la prima consultatie, indiferent ca este o consultatie la medicul de familie sau in spital. Conform declaratiilor lui Marius Filip, medicul de familie nu este obligat, cel putin la inceput, sa scrie datele pacientului in dosar.
Dr. Marius Filip: Initializarea dosarului se face la primul consult
“Urmatoarea accesare a dosarului ne permite sa accesam un minim de date legate de pacientul respectiv. Cine nu are nicio internare, este sanatos, are un dosar gol. Istoricul medical al pacientului va fi introdus fie prin preluarea datelor cu acordul medicilor, si aceasta este tema unui program viitor, din computerele pe care le au, din bazele de date, fie in spital”, a precizat dr. Mariu Filip.
Dosarul poate fi accesat de toti medicii care au cod de parafa
Reprezentantul CNAS a precizat ca dosarul electronic al pacientului poate fi accesat de medici care au cod de parafa, sunt specialisti si au semnatura electronica.
Accesul la dosar: prin cardul de sanatate, matricea de securitate si semnatura electronica
“Accesul se face pe baza a doua chei: cardul de asigurari de sanatate introdus in cititor sau matricea de securitate si semnatura electronica pe alta parte si in acel moment se deschide dosarul pacientului. Matricea de Securitate este elementul alternativ la card. Sunt combinatii de cifre de pe orizontala si diagonala. Este preluata de la sistemul bancar. Matricea de Securitate este proprietatea pacientului. Matricea va fi inmanata pacientului de catre medic. (…) Matricea se va da catre pacient, va fi printata pe hartie. Va putea fi data de orice medic, inclusiv de spital, ambulator sau de familie”, a precizat Marius Filip.
Marius Filip: CNAS garanteaza siguranta informatiilor din dosarul electronic
“Garantam ca sistem siguranta informatiilor din reteaua informationala. Nu garantam sub nicio forma calitatea sigurantei informatiei la nivelul cabinetului medicului sau a spitalelor”, a precizat reprezentantul CNAS.
Marius Filip: “Medicii sunt reticenti pentru orice lucru nou pe care nu il inteleg”
Referindu-se la medicii de familie, Marius Filip a precizat ca reticenta acestora vine din faptul ca dosarul electronic este un element nou in sistem.
“Medicii in general sunt reticenti pentru orice lucru nou pe care nu il inteleg. Pentru medicii de familie, dosarul pacientului le aduce doar confirmarea prescriptiei electronice date de ei, internarile si niste elemente de analiza de laborator, restul elementelor teoretic ei deja le au in fisierele lor”, a precizat reprezentantul CNAS.
Autor: Agerpress
0 Comentarii